USR acuză colegii din PSD, PNL și UDMR că au creat un zid în jurul ASF și au împiedicat audierea conducerii instituției în comisia de buget a Camerei Deputațilorea noastră”

Reprezentanții USR susțin că partenerii din coaliție au împiedicat audierea conducătorilor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) – președintele Alexandru Petrescu și vicepreședintele Sorin Mititelu – prin abținerea în bloc de la votul solicitării în cadrul comisiei pentru buget a Camerei Deputaților.
Potrivit unui comunicat, deputatul USR Cezar Drăgoescu a cerut audierea conducerii ASF pentru clarificări legate de solvabilitatea și practicile societăților de asigurări precum Grawe România, Axeria, Eazy, Hellas Direct și Dallbogg, precum și pentru informații despre măsurile luate de ASF pentru protejarea consumatorilor, mai ales în contextul crizelor anterioare din domeniu.
„Astăzi, partidele din vechea gardă au blocat în comisia pentru buget o solicitare a USR, de a audia conducerea ASF în legătură cu ultimele dezvăluiri despre societățile de asigurări”, se arată în comunicat.
Deputatul USR a adăugat: „Prin acest vot, PSD, PNL și UDMR arată că protecția politică a ASF-ului funcționează la cel mai înalt nivel. În loc să răspundă întrebărilor legitime despre supravegherea companiilor și protecția consumatorilor, preferă să ascundă responsabilitatea. Este un zid al tăcerii în jurul unei instituții care ar trebui să fie transparentă și responsabilă”.
Din totalul celor prezenți, 10 deputați au fost pentru solicitare, în timp ce 18 s-au abținut, blocând astfel dezbaterea publică despre situația pieței asigurărilor și rolul ASF.
USR avertizează că lipsa de transparență și refuzul audițiilor publice pot duce la repetarea crizelor din trecut și la prejudicierea a milioane de consumatori români.
Warning: Undefined variable $req_name in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112
Warning: Undefined variable $req_mail in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112