Conform Playtech.ro: Acoperișul, un barometru al sănătății satelor românești
Materialul acoperișului unei case poate oferi indicii surprinzătoare despre starea de conservare a unui sat, arată o analiză recentă. Conform logicii proiectului, țigla indică păstrarea arhitecturii tradiționale sau o restaurare realizată în spiritul original. Tabla semnalează, de cele mai multe ori, o intervenție mai accesibilă financiar, orientată spre protecția imobilului, în timp ce lipsa acoperișului, „iarba”, marchează degradarea avansată a construcțiilor.
Această metodă, deși nu certifică valoarea istorică sau starea structurală a fiecărei clădiri în parte, permite identificarea tendințelor la nivel local, un aspect greu de surprins prin inspecții individuale. Astfel, tipul de acoperiș devine un indicator statistic al modului în care imaginea satului se conservă sau se transformă.
Pentru realizarea clasificării s-a utilizat un model asistat de inteligență artificială, antrenat să recunoască diferitele tipuri de acoperișuri. Procesul a inclus validarea manuală, aproximativ 2.800 de clădiri fiind evaluate împreună de un specialist și sistemul AI. Imaginile folosite au atins o rezoluție de până la 30 de centimetri pe pixel, iar o parte dintre date provin de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Viscri și Biertan, modele de conservare prin țiglă
Dintre cele 27 de sate analizate în prima etapă, Biertan conduce detașat cu 98,8% acoperișuri din țiglă, urmat de Viscri cu 97,2%. Aceste procente reflectă conservarea puternică a aspectului arhitectural tradițional în două dintre cele mai cunoscute sate săsești. La polul opus, în Feldioara, țigla reprezintă doar 67,7% din totalul acoperișurilor identificate.
Diferențele devin și mai relevante când se analizează satele cu situri UNESCO. Saschiz ajunge la 93,6%, Câlnic la 90,7%, Valea Viilor la 85,9%, iar Prejmer la 85,7%. Alături de Biertan și Viscri, aceste localități înregistrează în medie o proporție mai mare a acoperișurilor din țiglă comparativ cu alte sate din selecție. Statutul UNESCO confirmă valoarea unui loc, însă protejarea efectivă depinde de resurse financiare, acces la materiale adecvate și existența meșterilor specializați.
Paradoxul izolării: sărăcia, un factor de conservare
O concluzie interesantă a studiului contrazice percepția comună. Se credea că localitățile mai bogate, cu investiții numeroase în renovări, ar trebui să își conserve cel mai bine clădirile. Datele sugerează însă că satele mai izolate și mai sărace își păstrează arhitectura tradițională într-o proporție mai mare, tocmai datorită presiunii reduse de modernizare. În localitățile apropiate de orașe, unde dezvoltarea este mai rapidă, țigla este frecvent înlocuită cu tabla.
Sursa: Playtech.ro
