Deținății de peste 14 ani, condamnați pentru comiterea de infracțiuni și supuși unor măsuri educative fără privarea de libertate, vor avea parte de îmbunătățiri ale procesului de reeducare, ceea ce le va mări șansele de a se reintegra în societate. Această inițiativă legislativă a fost propusă de deputata USR Oana Murariu.
„Durata actuală a măsurilor educative neprivative de libertate pentru tinerii de peste 14 ani care comit infracțiuni este redusă, ceea ce limitează eficiența acestor măsuri. Propunerea noastră vizează creșterea atât a duratei minime, cât și a celei maxime, pentru a permite consilierilor de probațiune mai mult timp pentru a lucra cu acești tineri și pentru a facilita reintegrarea lor reală în comunitate. Prin aceste îmbunătățiri, sprijinim atât tinerii, cât și societatea în ansamblul ei,” a declarat deputata Oana Murariu într-un comunicat oficial al USR.
Măsurile educative neprivative de libertate includ, în prezent, diferite tipuri de intervenții, precum:
– stagiu de formare civică, cu o durată maximă de 4 luni, care urmează să crească la 6 luni;
– supraveghere, cu o durată între 2 și 6 luni, urmând să fie extinsă la între 4 luni și 1 an;
– consemnare la sfârșit de săptămână, pentru o perioadă de 4 până la 12 săptămâni, urmând să fie prelungită la între 8 și 24 de săptămâni;
– asistare zilnică, pentru o perioadă de 3 până la 6 luni, va fi extinsă la între 6 luni și un an.
„Cu această inițiativă legislativă, oferim tinerilor nu doar șansa de a se reintegra social, ci și posibilitatea de a avea un viitor corect și onest, cu o viață normală. În același timp, vom crește nivelul de siguranță publică, ceea ce va beneficia întreaga societate,” a adăugat Oana Murariu.
Proiectul de lege, co-inițiat de ministrul și deputatul USR Oana Ţoiu, precum și de liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie, a fost înregistrat recent în Parlament și va urma procedurile de dezbatere și aprobare legislativă.
