Peste 300 de bicicliști au testat înainte de inaugurare centura ocolitoare a Miziluluiea noastră”

admin_stiri Reporter
📖 2 minute de citire


Peste 300 de bicicliști au participat duminică la o testare publică a Centurii ocolitoare a orașului Mizil, înainte de accesul oficial al traficului rutier.

Conform unui comunicat transmis de Consiliul Județean Prahova, printre cei prezenți s-au numărat sportivi de renume, precum Marian Frunzeanu, multiplu campion național la ciclism, și David Coman, tânăr sportiv din Ploiești, campion balcanic la ciclism pe șosea pentru categoria cadeți, considerat unul dintre cei mai talentați juniori ai momentului.

„A fost o bucurie sinceră să văd atâția prahoveni veniți, atât copii, cât și adulți, să testeze alături de noi un proiect așteptat de ani de zile. Centura Mizilului este mai mult decât un proiect de infrastructură – reprezintă o promisiune respectată. Această testare pe bicicletă simbolizează o invitație la dialog și participare: județul se construiește împreună”, a declarat președintele Consiliului Județean.

Drumul, cu o lungime de 7,4 kilometri, include o bandă pe fiecare sens, patru sensuri giratorii (unul la intrare și două pe parcurs), două poduri și panouri fonoabsorbante în zonele rezidențiale. Investiția de 110 milioane de lei (fără TVA) a fost realizată prin Programul Național „Anghel Saligny” și fonduri proprii ale Consiliului Județean Prahova.

Centura ocolește partea de nord a orașului Mizil și va avea un impact semnificativ asupra fluidizării traficului, scăderii nivelului de poluare și creșterii siguranței în localitate.



Sursa articol


Warning: Undefined variable $req_name in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112

Warning: Undefined variable $req_mail in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.