Pensionarii cu venituri mici, vizați de un nou ajutor financiar în 2026
Un proiect de act normativ, analizat de publicația Economica, prevede acordarea unui sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri lunare cumulate din pensii de până la 3.000 de lei. Măsura, care ar putea intra în vigoare în 2026, vizează atât pensionarii din sistemul public, cât și pe cei care primesc pensii militare de stat. De asemenea, sunt incluși și beneficiarii indemnizației sociale pentru pensionari.
Ajutorul, împărțit în două tranșe anuale
Sumele vor fi acordate în două etape egale pe parcursul anului 2026, prima fiind programată pentru luna aprilie, iar a doua pentru decembrie. Valoarea ajutorului va varia în funcție de venitul lunar al pensionarilor, fiind stabilite trei categorii de beneficiari.
Pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei ar urma să primească un ajutor total de 1.000 de lei. Jumătate din sumă, adică 500 de lei, ar fi plătită în aprilie, iar restul în decembrie. Cei care au pensii cuprinse între 1.501 lei și 2.000 de lei inclusiv ar urma să primească un sprijin total de 800 de lei, împărțit în două tranșe egale. Pensionarii cu venituri între 2.001 lei și 3.000 de lei inclusiv ar urma să beneficieze de un ajutor total de 600 de lei, tot plătit în două tranșe egale.
Măsura, justificată de scumpirile din ultimii ani
Autoritățile motivează această măsură prin necesitatea de a sprijini pensionarii cu venituri mici, care sunt printre categoriile cele mai afectate de creșterea prețurilor. Cheltuielile pentru alimente, medicamente sau utilități pot reprezenta o povară semnificativă pentru persoanele care trăiesc din pensii reduse.
Calculul eligibilității se va face în funcție de veniturile din pensii aferente lunilor în care se acordă ajutorul, respectiv aprilie și decembrie 2026.
Proiectul de ordonanță de urgență trebuie adoptat oficial de guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare. Dacă va fi aprobat în forma actuală, milioane de pensionari ar putea beneficia de acest ajutor financiar în 2026.
Sursa: Playtech.ro


