România, forțată să treacă la energia verde: Noi reguli europene vor schimba radical construcțiile
Directiva (UE) 2023/2413 impune statelor membre să accelereze tranziția către energie regenerabilă în sectorul clădirilor, cu un obiectiv clar: cel puțin 49% din energia utilizată în clădiri să provină din surse verzi până în 2030. Aceste schimbări, ce includ eliminarea treptată a combustibililor fosili și adoptarea soluțiilor moderne, precum electrificarea și utilizarea pompelor de căldură, vor avea un impact major asupra României. Noile reglementări europene, care trebuie transpuse în legislația națională, vor transforma modul în care construim și utilizăm spațiile de locuit și cele comerciale.
Panouri solare obligatorii și pompe de căldură: Schimbări concrete
Schimbările impuse de Uniunea Europeană nu sunt doar teoretice. Ele vin cu termene limită precise. Astfel, clădirile publice și cele comerciale mari vor trebui să se alinieze noilor standarde până în 2026, iar toate locuințele noi, acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic și economic, vor trebui să respecte noile cerințe până în 2029. Acest lucru înseamnă, printre altele, că toate clădirile noi vor trebui să fie pregătite pentru instalarea panourilor solare. În plus, noile construcții vor trebui să integreze sisteme care produc energie verde, fie panouri fotovoltaice, fie alte soluții similare.
Noile reguli nu se rezumă doar la instalarea panourilor solare. Ele vizează o schimbare fundamentală a modului în care clădirile sunt proiectate și exploatate. „Odată cu adoptarea noilor reguli europene, dezvoltatorii imobiliari și proprietarii vor fi nevoiți să respecte standarde mult mai stricte în ceea ce privește eficiența energetică și utilizarea surselor regenerabile”, se arată în directiva europeană. Estimările arată că între 30% și 80% din energia necesară unei clădiri noi ar putea fi produsă direct la fața locului.
De la consumatori la producători de energie: conceptul de „prosumator”
Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestor transformări este schimbarea rolului clădirilor. Acestea nu vor mai fi doar consumatoare de energie, ci vor deveni producători activi. Conceptul de „prosumator” – adică persoana care produce și consumă energie – va deveni tot mai răspândit. Locuințele vor putea genera o parte semnificativă din energia necesară, reducând dependența de rețelele clasice și, implicit, costurile pe termen lung.
Prin urmare, dezvoltatorii imobiliari și proprietarii sunt obligați să se adapteze la aceste noi standarde. În prezent, legea în vigoare din România nu impune obligativitatea instalării panourilor fotovoltaice sau a pompelor de căldură pentru toate locuințele noi. Însă, odată cu implementarea directivelor europene, această situație se va schimba. Decizia recentă a autorităților britanice de a impune panouri solare și pompe de căldură pentru toate locuințele noi, începând cu 2028, confirmă direcția în care se îndreaptă întreaga Europă.
Implementarea Directivei privind performanța energetică a clădirilor trebuie finalizată până în mai 2026, iar cea privind energia regenerabilă, chiar mai devreme.
Sursa: Playtech.ro



