Deficit de personal pe litoral: Hotelurile se confruntă cu dificultăți înaintea sezonului estival
Sezonul estival se apropie, dar hotelierii de pe litoral se confruntă deja cu o criză de personal. Dificultățile de recrutare și numărul insuficient de angajați, inclusiv în domenii cheie precum curățenie sau bucătărie, ar putea afecta experiența turiștilor, cu posibile întârzieri la check-in sau la servirea mesei în restaurante și hoteluri. Managerii hotelurilor încearcă să găsească soluții, printre care și oferirea de condiții mai atractive pentru a atrage personalul necesar.
„Am început mai devreme. Avem norocul acesta de a găsi alt personal, în momentul acesta, dar cu toate astea cameriste nu am găsit. Cel puțin 14-15 cameriste.”, a declarat Oana Olteanu, manager hotel. Hotelurile au nevoie urgentă de personal, dar se confruntă cu un deficit major.
Salariile oferite și impactul angajaților străini
Salariile pentru personalul hotelier de pe litoral variază considerabil în funcție de funcție. Șefii de sală pot câștiga în medie 10.000 de lei lunar, în timp ce cameristele, recepționerele și chelnerii primesc, în medie, 4.500 de lei lunar. Unii angajatori oferă și cazare și mese, iar chelnerii pot beneficia și de bacșișuri, ceea ce poate crește veniturile.
Un factor important în funcționarea hotelurilor și restaurantelor este reprezentat de angajații străini. Anul trecut, aproape 6.000 de angajați din Asia și Africa au lucrat pe litoralul românesc. Din cauza conflictelor din Orientul Mijlocii, recrutarea de personal străin este îngreunată. „Conflictul din Orientul Mijlociu împiedică aducerea la timp a celor care lucrau pe litoral, care aveau vize. Cu siguranţă va fi un pic afectat începutul de sezon”, a afirmat Cristian Bărhălescu, preşedinte ANAT Sud-Est.
Eforturi de recrutare și adaptare la noile condiții
Pentru a face față deficitului de personal, managerii hotelurilor încearcă să găsească soluții, inclusiv prin recrutare de personal. „50% sunt români, 50% sunt străini. Noi am vorbit, avem niște contracte semnate, ei vor veni. Nu contează, s-a scumpit, asta e viața, o să plătim”, a spus Matei Datcu, manager de cherhana.
Deficitul de angajați și dificultățile de recrutare riscă să afecteze debutul sezonului estival, iar turiștii care plănuiesc vacanțe de 1 Mai ar putea întâmpina dificultăți. Managerii au fost nevoiți să acorde atenție suplimentară recrutărilor și să ofere condiții mai atractive pentru a atrage personalul necesar.
Sursa: Playtech.ro



