Acasă / Politică / Herzog, din România: Nu sancționați Israelul. E pacea ne unește
Politică

Herzog, din România: Nu sancționați Israelul. E pacea ne unește

29 iunie 2026
Herzog, din România: Nu sancționați Israelul. E pacea ne unește

Conform Stiripesurse.ro: Președintele Statului Israel, Isaac Herzog, a lansat luni, de la București, un apel ferm împotriva antisemitismului și a urii, subliniind legăturile strânse dintre România și Israel. În cadrul unei declarații comune alături de premierul Nicușor Dan, liderul israelian a evocat pogromul de la Iași și a mulțumit României pentru sprijinul acordat țării sale, cerând totodată statelor europene să renunțe la ideea unor sancțiuni.

Apel împotriva antisemitismului și comemorarea Holocaustului

Isaac Herzog a reamintit ceremonia de comemorare a victimelor pogromului de la Iași, desfășurată recent. El a accentuat importanța păstrării memoriei Holocaustului și a lecțiilor desprinse din aceste evenimente tragice.

„Am fost la Iași unde au avut loc cele mai oribile pogromuri acum 95 de ani, iar acum într-o ceremonie profund mișcătoare am aniversat acest eveniment, am rememorat atrocitățile și nădăjduim că lecțiile vor fi învățate și reținute și că toate măsurile pentru a nu uita Holocaustul vor fi luate”, a declarat președintele israelian.

Acesta a subliniat necesitatea unei poziții unitare împotriva extremismului și a urii. „Împreună trebuie să ne ridicăm împotriva acestei uri aici în Europa și în restul lumii”, a continuat Herzog. El a evidențiat, de asemenea, relația de prietenie și valorile comune care leagă România și Israelul, pe care le-a descris ca fiind două democrații puternice și vibrante.

Sprijinul României în conflictul din Orientul Mijlociu

Președintele israelian a vorbit despre războiul pe care Israelul îl poartă, un conflict pe care l-a considerat depășind dimensiunea regională. El a apreciat poziția autorităților române în acest context tensionat.

„De la masacrul oribil din 1923, Israelul luptă pe mai multe fronturi cu Iranul și interpușii săi, inclusiv Hamas, Hezbollah și Houthi. Inclusiv acest război nu este numai împotriva Israelului, este un război purtat de imperiul răului iranian împotriva lumii libere. România înțelege acest pericol și apreciem profund sprijinul dvs constant în această bătălie atât de grea”, a afirmat Isaac Herzog.

El a reiterat că obiectivul țării sale rămâne pacea în regiune, dorind conviețuirea pașnică cu toți vecinii. „Căutăm pacea cu Libanul. Căutăm pacea cu Siria și căutăm pacea în Gaza, pentru că poporul din Gaza, ca și cel din Israel caută un viitor mai bun. Însă asta nu se poate îndeplini decât cu aplicarea deplină a rezoluțiilor ale Consiliului de Securitate și trebuie să înceapă cu dezarmarea Hamasului în conformitate cu acea rezoluție”, a mai spus liderul israelian.

Invitație către liderii europeni și Nicușor Dan

În discursul său, Isaac Herzog a adresat un mesaj liderilor europeni, îndemnându-i să continue dialogul cu Israelul și să evite adoptarea de sancțiuni. „Pentru cei din Europa care cer sancțiuni împotriva Israelului, vă îndemn să dați înapoi. Discutați cu Israelul și haideți să ne îndreptăm spre pace împreună.”

Președintele israelian a reafirmat diplomația și prietenia solidă dintre cele două state. El i-a adresat lui Nicușor Dan o invitație oficială de a vizita Israelul, subliind că această vizită a consolidat convingerea că România și Israelul sunt nu doar partenere, ci și prietene.

Sursa: Stiripesurse.ro

Articole similare