Acasă / Tehnologie / Scumpirea pâinii, tot mai aproape: prețul ar putea crește cu până la 35% Românii s-ar putea confrunta cu o nouă scumpire a pâinii, influențată de creșterea prețurilor la gaze naturale și motorină
Tehnologie

Scumpirea pâinii, tot mai aproape: prețul ar putea crește cu până la 35% Românii s-ar putea confrunta cu o nouă scumpire a pâinii, influențată de creșterea prețurilor la gaze naturale și motorină

27 martie 2026
Scumpirea pâinii, tot mai aproape: prețul ar putea crește cu până la 35% Românii s-ar putea confrunta cu o nouă scumpire a pâinii, influențată de creșterea prețurilor la gaze naturale și motorină

Scumpirea pâinii, tot mai aproape: prețul ar putea crește cu până la 35%

Românii s-ar putea confrunta cu o nouă scumpire a pâinii, influențată de creșterea prețurilor la gaze naturale și motorină. Potrivit estimărilor, majorarea ar putea varia între 15,8% și 24,7%, dar în anumite condiții ar putea depăși chiar 35%. Specialistii in domeniu atrag atenția asupra impactului direct al costurilor de producție, dar și asupra comportamentului comercianților.

Costuri în creștere și impactul asupra prețului final

Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, a subliniat că scumpirea gazelor naturale cu 60% și a motorinei cu 30% are un efect semnificativ asupra prețului final al pâinii. „Prețul pâinii tinde să crească cam de 2 până la 2,5 ori peste efectul contabil direct al motorinei și al gazelor, în scenariu normal de piață”, a explicat acesta într-un interviu. Analizele arată că, în funcție de evoluția prețului motorinei, scumpirea pâinii ar putea varia considerabil. Dacă motorina se scumpește cu 50%, pâinea s-ar putea scumpi cu aproximativ 19,4% în scenariul realist și până la 32,67% în cel oportunist.

Pe lângă costurile directe de producție, motorina influențează întregul lanț logistic, de la transportul materiei prime până la livrarea produsului finit în magazine. Din punct de vedere contabil, majorarea prețului motorinei cu 30% generează o creștere de aproximativ 3,3% a prețului pâinii. Gazele naturale, care reprezintă 11% din cost, adaugă încă aproximativ 6,6%. La aceste efecte directe se adaugă influențe indirecte, estimate între 0,3% și 0,8%, generate de costurile suplimentare din transport și distribuție.

Reacția comercianților și ajustările „în trepte”

Un alt factor important îl reprezintă modul în care comercianții reacționează la creșterea costurilor. Potrivit analizei, în România ajustările nu sunt întotdeauna proporționale, ci se fac adesea „în trepte”. Consiliul Concurenței a observat în trecut că unele creșteri de prețuri au depășit impactul direct al majorărilor de taxe sau costuri. „Comportamentul comercianților din România arată că aceștia, la fiecare creștere contabilă a costurilor, vin cu un adaos suplimentar”, a subliniat Dumitru Chisăliță.

Pe de altă parte, există și factori care pot tempera creșterile. Datele arată că volumul vânzărilor din comerțul cu amănuntul a scăzut, inclusiv pe segmentul alimentar, unde declinul a fost de aproximativ 3% de la an la an. Această scădere a cererii reduce capacitatea comercianților de a transfera integral costurile către consumatori. Practic, piața funcționează sub presiunea a două forțe: costurile în creștere și consumul în scădere.


În contextul acestor evoluții, autoritățile nu au anunțat măsuri concrete care să poată reduce prețul pâinii în viitorul apropiat.

Sursa: Playtech.ro

Articole similare