UE ia în calcul interzicerea imaginilor generate prin inteligență artificială cu caracter sexual explicit
Parlamentul European analizează posibilitatea de a impune reguli mai stricte privind utilizarea inteligenței artificiale (IA) pentru generarea sau manipularea imaginilor cu caracter sexual, inclusiv a celor care par să înfățișeze persoane reale. Inițiativa vine pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de tehnologiile deepfake și de potențialul lor de a crea conținut dăunător, inclusiv pornografie falsă și materiale de abuz asupra copiilor. Europarlamentarul Dan Motreanu a anunțat joi, demersul legislativ.
„Susțin interzicerea aplicațiilor care folosesc inteligența artificială pentru a crea sau manipula imagini sexuale sau intime ce seamănă cu o persoană reală, fără consimțământul acesteia”, a declarat Motreanu. Demersul survine în contextul în care tehnologia IA evoluează rapid, iar capacitatea sa de a genera imagini realiste ridică semne de întrebare serioase cu privire la protecția datelor personale și a demnității umane.
Clarificări legislative solicitate
Membrii Comisiilor pentru Piața Internă și Libertăți Civile din Parlamentul European se arată de asemenea interesați de subiect, mai mulți eurodeputați solicitând clarificări suplimentare din partea Comisiei Europene. Aceștia doresc să afle dacă aplicațiile care generează sau manipulează imagini cu caracter sexual vor fi incluse pe lista practicilor de inteligență artificială interzise.
Regulamentul european privind inteligența artificială, care va intra în vigoare începând cu 2 august 2026, impune deja obligații pentru furnizorii celor mai puternice modele de IA, aceștia fiind obligați să evalueze și să reducă riscurile generate de tehnologiile dezvoltate, inclusiv cele legate de conținut ilegal sau discriminatoriu. Cu toate acestea, interdicțiile actuale nu includ explicit sistemele de IA care generează imagini sexuale deepfake sau materiale ce pot implica abuz asupra copiilor. Mai multe state membre, inclusiv România, au propus deja extinderea acestor restricții.
Ancheta Comisiei Europene asupra platformei X
Comisia Europeană a lansat totodată o procedură împotriva platformei X (fostul Twitter) în baza Regulamentului privind serviciile digitale. Scopul procedurii este de a verifica modul în care compania a evaluat și gestionat riscurile asociate noilor funcționalități bazate pe inteligență artificială. Ancheta vizează inclusiv riscurile legate de distribuirea de conținut ilegal pe platformă, cum ar fi imaginile manipulate cu caracter sexual explicit sau materiale care ar putea intra sub incidența pornografiei infantile.
În cazul în care se constată nereguli, Comisia Europeană poate impune amenzi de până la 6% din cifra de afaceri anuală globală a companiei.
Sursa: Mediafax



