Un nou studiu arată că îmbătrânirea nu este un proces liniar și accelerează după vârsta de 50 de ani
Un studiu recent, publicat în revista științifică Cell, sugerează că procesul de îmbătrânire nu este unul constant, ci trece prin puncte de cotitură. Cercetările arată că, în jurul vârstei de 50 de ani, organismul uman intră într-o fază de deteriorare accelerată a organelor și țesuturilor. Această descoperire vine să completeze alte cercetări care au identificat și alte „valuri” de îmbătrânire, în jurul vârstelor de 44 și 60 de ani, fiecare asociată cu schimbări specifice.
Momentul critic: între 45 și 55 de ani
Echipa de cercetători, coordonată de specialiști de la Academia de Științe din China, a analizat modificările proteinelor în diferite țesuturi, pe un eșantion de persoane cu vârste cuprinse între 14 și 68 de ani. Rezultatele au evidențiat că organismul nu îmbătrânește uniform, ci există perioade de accelerare. Una dintre cele mai semnificative este intervalul de vârstă 45-55 de ani. În această perioadă, numeroase sisteme ale corpului suferă transformări majore la nivel molecular. Proteinele, elemente esențiale pentru funcționarea organismului, își modifică structura și activitatea, unele fiind direct asociate cu apariția unor boli.
Studiul a identificat zeci de proteine legate de afecțiuni precum probleme cardiovasculare, fibroză tisulară sau boli hepatice. Cercetătorii au atras atenția asupra faptului că nu toate organele îmbătrânesc în același ritm. Vasele de sânge, în special aorta, au fost identificate ca fiind printre cele mai vulnerabile, prezentând semne timpurii de degradare. De asemenea, splina și pancreasul au fost indicate ca organe care suferă modificări constante odată cu înaintarea în vârstă. Aceste schimbări pot influența imunitatea, digestia și metabolismul, explicând de ce riscul de boli cronice crește odată cu vârsta.
Experimente pe animale și implicatiile procesului de îmbătrânire
Pentru a înțelege mai bine mecanismele implicate, cercetătorii au testat efectele unei proteine asociate cu îmbătrânirea pe șoareci tineri. Rezultatele experimentelor au fost clare: animalele au prezentat scăderi ale forței fizice, rezistenței și coordonării, caracteristici ale îmbătrânirii accelerate. Studiul subliniază importanța înțelegerii acestor momente-cheie pentru a dezvolta tratamente sau strategii care să încetinească procesul de degradare și să îmbunătățească calitatea vieții pe termen lung.
În prezent, cercetătorii continuă să aprofundeze aceste descoperiri, cu scopul de a identifica noi ținte terapeutice. Descoperirile studiului deschid noi perspective în ceea ce privește cercetarea medicală și a terapiilor anti-îmbătrânire.
Sursa: Playtech.ro



