Conform Descopera: ADN-ul antic rescrie istoria limbilor germanice și celtice
Noi cercetări bazate pe analiza ADN-ului antic aduc perspective revoluționare asupra modului în care s-au răspândit limbile germanice și celtice în Europa. Sute de milioane de oameni vorbesc astăzi limbi germanice, precum engleza, germana sau suedeza, dar originile exacte ale acestor limbi, alături de cele celtice, au ridicat constant întrebări în rândul specialiștilor.
Două studii publicate recent în revista Nature au analizat 712 genomuri antice, majoritatea din Epoca Fierului, completând informațiile din alte 4.009 genomuri deja disponibile. Prin compararea migrațiilor populațiilor antice cu dovezi arheologice, precum inscripții runice, ceramică și practici funerare, cercetătorii au conturat noi scenarii privind răspândirea lingvistică pe continent.
Migrație neidentificată anterior din regiunea baltică
Pentru limbile germanice, studiile indică o migrație anterior necunoscută, venind din regiunea baltică, posibil din zona dintre Finlanda și nord-estul Suediei, către Danemarca și sudul Suediei. Această deplasare ar fi introdus limbile germanice în Scandinavia cu aproximativ 800 de ani mai târziu decât se credea anterior. Ulterior, în următoarele cinci secole, populațiile nou-sosite s-au amestecat cu locuitorii regiunii.
Acum aproximativ 1.650 de ani, oamenii din sudul Scandinaviei au început să migreze spre actualele teritorii ale Germaniei, Poloniei și Țărilor de Jos, zone unde se vorbeau probabil limbi celtice. În paralel, au existat și migrații inverse către Scandinavia, moment în care limba nordică veche începea să prindă contur. „Am descoperit o migrație necunoscută anterior, care a avut loc exact în perioada și regiunea în care ne-am fi așteptat să se răspândească cele mai vechi forme ale limbilor germanice”, a explicat geneticianul Hugh McColl, autorul principal al unuia dintre studii.
Răspândirea limbilor celtice, reimaginată de datele genetice
Al doilea studiu contestă teoriile tradiționale despre originile limbilor celtice, care indicau adesea coasta atlantică a Europei ca punct de plecare. Noile date genetice sugerează o răspândire către vest, inițiată acum aproximativ 3.000 de ani, ca urmare a unei migrații complexe. Populațiile asociate culturii câmpurilor de urne, prezente în Europa Centrală și de Est, s-ar fi deplasat către Franța, Marea Britanie, Irlanda, Peninsula Iberică și Italia, contribuind la extinderea limbilor celtice.
În Epoca Fierului, limbile celtice erau vorbite pe o mare parte a Europei. Astăzi, puține dintre acestea au supraviețuit, în principal în nord-vestul continentului, incluzând irlandeza, manx și gaelica scoțiană (din grupul goidelic), respectiv galeza, cornica și bretona (din grupul britonic). „Originea limbilor celtice este dezbătută de peste 100 de ani. ADN-ul antic ne oferă o modalitate complet nouă de a evalua teoriile concurente și aduce dovezi importante în această discuție”, a declarat lingvistul Guus Kroonen.
Sursa: Descopera
