Controversa „Wuthering Heights”: O adaptație pentru un public modern?
Adaptarea cinematografică a romanului „Wuthering Heights” de Emily Brontë, regizată de Emerald Fennell, a stârnit reacții intense din partea criticilor și spectatorilor. Filmul, lansat de Valentine’s Day, invită privitorii să exploreze o viziune controversată a poveștii de dragoste dintre Cathy și Heathcliff, dar nu fără a genera o considerable frustrare printre cunoscătorii operei originale.
O viziune controversată asupra poveștii clasice
Critica adusă filmului se concentrează asupra interpretărilor exagerate și a deciziilor stilistice ale Fennell. Regizoarea, cunoscută pentru stilul ei provocator, a dorit să onoreze prima ei întâlnire cu romanul, având la bază o viziune tinerescă despre dragoste și sexualitate. Aceasta a dus, însă, la derapaje semnificative față de profunzimea și complexitatea realizărilor Brontë.
„În viziunea lui Fennell, Heathcliff și Cathy devin caricaturi ale personajelor originale, reduse la simple figuri de telenovelă,” afirmă un critic de film, subliniind că povestea a suferit transformări nefericite. Margot Robbie și Jacob Elordi, care interpretează personajele principale, se zbătesc să aducă profunzime rolurilor lor, dar ajung adesea să joace în contexte absurde.
Un start șocant și o abordare problematică
Deschiderea filmului este, poate, un indiciu al direcției controversate în care Fennell a decis să meargă. Aceasta începe cu sunete sugestive de respirație și o scenă brută de spânzurare, confundând spectatorul și provocând o reacție în lanț din partea publicului. Fennell folosește aceste momente extreme pentru a sublinia legătura dintre sex și moarte, dar acest lucru devine rapid o exagerare de prost gust.
Criticii subliniază că, deși marea majoritate a filmului abordează teme de sexualitate și violență, ele sunt prezentate fără nuanțele necesare, căutând mai mult un efect șocant pe termen scurt decât o explorare profundă a dramei umane din romanul lui Brontë.
Reacția audienței și impactul asupra criticii de film
Deși filmul a fost întâmpinat cu entuziasm de o parte din public, în special de femeile în căutare de distracție romantică, reacțiile din partea criticii au fost majoritar negative. „M-am așteptat la o revizuire modernă a poveștii, dar am găsit doar o parodie a sa,” a declarat o spectatoră după vizionarea filmului. Experiența a fost amplificată de predominanța audienței feminine, care, deși a acceptat să se distanțeze de criticile de specialitate, n-a putut ignora inconsistențele interpretării.
Filmările s-au concentrat pe designul de producție extravagant, dar senzația generală este că Fennell a sacrificat esența poveștii pentru a se concentra pe aspecte superficiale. Un critic afirmă că „undeva în labirintul decorurilor și costumelor strălucitoare, s-a pierdut inima romanului.”
Această adaptare moderne este percepută ca o oportunitate ratată de a explora complexitatea relațiilor interumane din operă, și mai puțin ca o reinterpretare care ar putea atrage noi generații către literatura clasică. Această tensiune între viziunea regizorului și așteptările publicului rămâne un subiect aprins de discuție în rândurile criticilor de film și ale iubitorilor de literatură.
