Adaptarea „Wuthering Heights”: O viziune controversată
Filmările pentru noua adaptare a romanului „Wuthering Heights”, semnată de Emerald Fennell, provoacă reacții mixte în rândul criticilor și spectatorilor. Aceasta prezintă o reinterpretare radicală a povestirii clasice scrise de Emily Brontë, promițând o estetică kitch și o abordare care se vrea sexy, dar care, în multe privințe, se îndepărtează de spiritul original al romanului.
O versiune cu unghi diferit
Fennell subliniază că a dorit să creeze o „fantasie” care își propune să exploreze doar o mică parte din complexitatea romanului. „Ar fi fost imposibil să adaptez întreaga carte cu toate nuanțele ei”, spune ea. Cu toate acestea, alegerea regizoarei de a elimina caracterul sumbru și tensionat al personajelor principale, Heathcliff și Catherine, stârnește întrebări asupra intențiilor sale artistice.
În loc să ne întâlnim cu două personaje profunde și contrariante, parcă ieșite din coșmarurile lui Brontë, Fennell ne oferă o versiune estompată a acestora. „Catherine și Heathcliff sunt acum doar tineri frumoși care se iubesc, dar nu poartă niciun fel de vinovăție pentru tragediile lor”, comentează un critic de film. Această abordare diluează esența conflictelor morfologice care au definit clasicul literar.
Estetica exagerată și tematica
Designul de producție al filmului este unul memorabil, caracterizat prin decoruri ostentative și un stil vizual provocator. Fennell folosește wallpaper-uri din piele și detalii bizare, cum ar fi dantelăria transparentă, pentru a crea o atmosferă bizară care, teoretic, ar trebui să se alinieze cu tonul dur al romanului. Totuși, se simte că efectul vizual nu reușește vreodată să înlocuiască adâncimea emoțională a povestirii originale.
Criticii remarcă o disproporție între ambiția vizuală și conținutul narativ. „Este o poveste despre obsesiile și tragediile a două suflete, dar Fennell a decis să ușureze povara acțiunilor lor”, spune un alt recenzent, subliniind că filmul se transformă într-un simplu serial de imagini atrăgătoare, fără a explora tenebrele psihologice ale personajelor.
O critică în numele transformării
Una dintre trăsăturile controversate ale filmului este transformarea personajelor secundare, în special a maidanei Nelly Dean, care devine o figură centrală în noua poveste. Aceasta este redată ca o antagonistă, responsabilă pentru multe dintre nenorocirile care se abat asupra lui Heathcliff și Catherine. Se ridică întrebări despre motivul pentru care Fennell a ales să îmbrace acest personaj în straturi de complexitate, când adevărata lucrare a lui Brontë era să arate cum toți participanții la poveste sunt /pot fi complice la suferință.
Într-un moment controversat din film, Edgar Linton o denumește pe Nelly „torturătoare”, trimițând un mesaj puternic: responsabilitatea pentru tragediile personajelor nu le revine, ci victimei care a acționat greșit. Este o viziune care ridică subiecte etice dar care, în final, își lasă spectatorii să se întrebe unde a dispărut adevărata dramă umană din această adaptare.
„Wuthering Heights” a lui Emerald Fennell rămâne o experiență estetică, dar, în absența adâncimii morale și a complexității psihologice, filmul nu pare să reușească să reziste testului timpului. Provocările pe care le aduce, în loc să completeze povestea lui Brontë, par să îngroape esența sa sub straturi superficiale de stil. Această adaptare se ridică mai degrabă la suprafată decât să exploreze adâncimile aduse la viață de scriitoarea din secolul al XIX-lea.
