Universitatea românească, prezentă în clasamente internaționale pentru domenii de studiu, rămâne relativ marginalizată pe scena globală
Chiar dacă universitățile din România reușesc să se propulseze spre zonele mai înalte ale clasamentelor internaționale în domeniul academic, impactul lor la scară globală continuă să fie limitat, iar pozițiile ocupate în cel mai recent raport Time Higher Education Rankings by Subject 2026 confirmă această tendință. Deși prezența universităților românești s-a extins în diverse domenii, aceste rezultate indică în continuare dificultăți majore în competiția pentru recunoaștere internațională.
Prezență timidă, dar accentuată în anumite domenii
Potrivit ultimelor date, cele mai bune universități din România apar în listă în pozițiile inferioare, cele mai multe în a doua jumătate a fiecărei categorii, fiind excepția unică o Universitate din București, care reușește să se apropie de zona medie a clasamentului. Dar chiar și aceste poziții nu reflectă o performanță consistentă la nivel global, ci mai degrabă o apropiere de zona de mijloc a clasamentului, semn amplu al unor provocări structurale.
“Impactul academic românesc pe plan internațional rămâne modest, iar rezultatele obținute în clasamentele globalizate confirmă necesitatea unor reforme pe termen lung,” afirmă specialiștii în educație. În comparație cu universități internaționale de renume, cele românești fiind în continuare mici concurenți, chiar dacă au făcut pași înainte în anumite domenii de studiu.
Dezvoltare și stagnare: obstacole pentru aspirațiile globale
Criza de finanțare, infrastructura limitată, barierele lingvistice și lipsa unei strategii coerente pentru promovarea cercetării științifice de calitate sunt împrejurări care limitează eforturile românești de a urca în ierarhii. În plus, lipsa unei culturi consolidate a internaționalizării afectează reciprocitatea colaborărilor și poziționarea universităților din țară pe piața globală a învățământului superior.
De exemplu, domenii precum ingineria, științele sociale sau medicină au înregistrat unele progrese, dar acestea sunt insuficiente pentru a depăși mediocritatea în comparație cu universitățile de elită ale lumii. În consecință, tinerii români cu potențial aleg frecvent universitățile din afară pentru a-și continua studiile, cetățeni care, odată plecați, rareori își asumă intenția de a reveni în țară pentru a contribui la progresul academic local.
Perspective așteptate și necesitatea unor strategii clare
Deși aceste rezultate pot fi percepute ca o veste mai puțin optimistă pentru sistemul educațional autohton, ele privesc și o oportunitate de reevaluare a strategiilor în domeniu. În condițiile în care românia și-a exprimat dorința de a deveni centru regional de excelență în anumite domenii, trebuie să fie transpuse în practică politici concrete, care pot impulsiona cercetarea și inovarea.
Reforma în educație, investițiile în infrastructură, stimularea parteneriatelor internaționale și promovarea rezultatelor în topurile globale reprezintă pași necesari pentru ca universitățile românești să o ia pe un drum ascendent. Pentru moment, însă, aceste rezultate din clasamentele internaționale reflectă încă un sistem de învățământ superior aflat în stagnare, cu un potențial accentuat, dar neexploatat pe deplin.
Pe drum spre recunoaștere globală, universitățile românești trebuie să își regândească strategia și să investească în cercetare și inovare, dacă doresc să aibă o influență semnificativă în peisajul academic internațional. La fel ca în orice domeniu, numai prin perseverență și adaptare pot obține recunoaștere și rezultate care să le plaseze la nivelul multor universități din Europa și din lume.
