Un nou studiu avansează ipoteza că inelele lui Saturn, spectaculoasele structuri care înconjoară planeta, s-ar fi format în urma distrugerii unei luni dispărute, acum aproximativ 100 de milioane de ani. Cercetătorii au simulat evenimente din trecutul lui Saturn, aprofundând misterul originii acestor inele, compuse în mare parte din gheață de apă.
O lună pierdută, secretul inelelor?
Deși Saturn s-a format la scurt timp după Soare, acum aproximativ 4,5 miliarde de ani, se pare că inelele sale sunt mult mai „tinere”. Această constatare a venit odată cu sosirea sondei Cassini-Huygens în 2004. Spre deosebire de alte corpuri stâncoase din Sistemul Solar, care adună praf de-a lungul timpului, inelele lui Saturn sunt surprinzător de curate. Aproximativ 98% din compoziția lor este gheață de apă.
Pentru a explica această „curățenie” remarcabilă, cercetătorii au avansat diverse teorii. Una dintre ele se concentrează pe ideea că inelele s-au format relativ recent, în urma distrugerii unei luni denumite „Chrysalis”. Această lună ar fi fost sfâșiată de forțele mareice, care apar atunci când un obiect se apropie prea mult de o planetă.
Simulări pentru a reconstitui trecutul
Pentru a testa această ipoteză, o echipă de cercetători a realizat simulări detaliate, prezentate la Lunar and Planetary Science Conference 2026 din Texas. Ei au analizat dacă Chrysalis, cu structura ei specifică – un nucleu stâncos și o mantă de gheață – ar fi putut genera cantitatea de material necesară pentru formarea inelelor. Rezultatele au sugerat că scenariul este plauzibil.
Conform simulărilor, Chrysalis s-a apropiat suficient de mult de Saturn, încât forțele mareice să smulgă material din mantaua de gheață, fără a distruge în totalitate nucleul stâncos. Majoritatea fragmentelor stâncoase ar fi rămas în interiorul nucleului, în timp ce gheața s-ar fi dispersat. O parte din aceste particule de gheață au fost aruncate în spațiu, iar altele au rămas pe orbită, formând treptat inelele pe care le observăm astăzi.
De la inele masive la cele actuale
Inițial, inelele rezultate în urma acestui proces ar fi fost mult mai masive și mai spectaculoase decât cele pe care le vedem în prezent. Ulterior, interacțiunile gravitaționale cu lunile mari ale lui Saturn, cum ar fi Titan, au contribuit la eliminarea unei părți semnificative din masa inițială a inelelor, reducându-le la forma actuală.
Studiile viitoare ar putea căuta urme ale impacturilor fragmentelor rezultate din distrugerea lui Chrysalis, pe numeroasele luni ale lui Saturn, pentru a confirma sau infirma acest scenariu.
