Conform Qmagazine.ro: Mihail Udroiu: Justiția, sub asediul dezinformării și al presiunilor
Într-o societate democratică, adevărata față a justiției se dezvăluie nu în discursurile despre valori europene, ci în momentele în care instanțele trebuie să ofere soluții nepopulare, dar necesare. Mihail Udroiu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și un reputat autor de drept, avertizează asupra mecanismelor care împing justiția spre eșec. Informația strecurată pe lângă probe, acuzația luată drept adevăr și judecătorul care confirmă în loc să cântărească sunt pericole vechi. La acestea se adaugă, mai recent, dezinformarea organizată și ura metodică împotriva magistraților, care nu au posibilitatea să riposteze public.
Sistemul judiciar – O oglindă a poporului
Întrebat despre încrederea scăzută a populației în justiție, Udroiu subliniază că un stat care ar încerca să-și schimbe poporul ar înceta să mai fie stat de drept. Poporul este entitatea imuabilă pentru care este conceput orice sistem etatic. Sistemul judiciar, la rândul său, nu este o elită străină, ci este generat din rândurile poporului. Prin urmare, cum e poporul, așa e și sistemul.
Încrederea în justiție nu este un dat, ci o consecință. Ea se construiește atunci când ideea de justiție și cea de dreptate se apropie, dar se prăbușește când soluțiile depind de cine ești, de ce spun alții despre tine, și nu de probele administrate. Garanțiile sunt scrise în coduri, dar lipsește obișnuința aplicării lor constante, indiferent de statutul persoanei judecate. Statul apără libertăți, dar și pâinea și speranța zilei de mâine, iar un sistem disfuncțional generează circ. Încrederea se câștigă arătând cât de scrupulos se pedepsește când protecția societății o impune sau cât de corect se refuză pedepsirea când proba lipsește, chiar sub presiunea publică.
Aplicarea legii, mai periculoasă decât legea însăși
Cu privire la cauzele prăbușirii încrederii – legea sau aplicarea ei –, Udroiu consideră că aplicarea este, cel mai des, simptomatică. O lege proastă poate fi corectată, dar o cultură juridică, modul în care legea este aplicată și percepută, se îndreaptă într-o generație sau mai multe. Sunt prevederi care ar putea fi schimbate, dar mai importante sunt coerența regimului de excludere a probelor obținute nelegal, forța obligatorie a deciziilor judecătorilor de drepturi și libertăți, regimul măsurilor preventive, standardele de probă și adaptarea la proba digitală. Toate acestea vizează previzibilitatea. Un cetățean, ca și un judecător, trebuie să știe dinainte după ce reguli va fi judecat. O procedură imprevizibilă este o formă de nedreptate, arbitrară.
Rolul magistraților și importanța independenței
Procurorul, judecătorul și avocatul slujesc în cadrul aceluiași proces, fiecare din locul său. Legea îi numește pe judecător și procuror magistrați pentru că ambii lucrează în numele legii și sunt datori cu obiectivitate și imparțialitate. Procurorul nu este avocatul acuzării, ci trebuie să caute și proba de dezvinovățire. Avocatul nu este magistrat, deoarece slujește clientul său, nu acțiunea publică. Un sistem democratic atârnă de curajul judecătorului de a-i spune „nu” puterii. Prima datorie a judecătorului nu este să-l condamne pe vinovat, ci să împiedice condamnarea nevinovatului. Asimetria dintre numărul de trepte necesare pentru a lua libertatea (două) și pentru a o reda (trei) arată că statul are mai multă încredere în a închide decât în a elibera, răsturnând fireșcul în care libertatea este regula.
Dezinformarea, o armă nouă împotriva justiției
Dezinformarea organizată, prin campanii bazate pe cifre scoase din context și ura administrată metodic împotriva magistraților, este un pericol insidios. Aceste campanii incită la ură și transformă magistratul din arbitru în adversar. Un judecător, ținut de obligația de rezervă, nu se poate apăra în arenă. Această asimetrie este lașitate cu audiență. Reformele se fac prin dialog instituțional, nu prin execuții publice deghizate în dezbateri.
Sursa: Qmagazine.ro
