Discuția incendiară despre tarifele de transport în comun din București a reaprins recent dezbaterea publică, scoțând la iveală divergențe profunde legate de gestionarea sistemului și de posibilitatea implementării gratuităților, chiar și pentru pensionari. În timp ce varianta de a elimina complet tarifele pare pentru unii o soluție ideală, realitatea bugetară și complexitatea administrativă a sistemului stau cuminte și arată o față mai puțin roz.
Eficiența și subvențiile, într-un sistem din ce în ce mai dificil de gestionat
Primarul Ciprian Ciucu și echipa sa au solicitat recent un audit extern al Societății de Transport București (STB), încercând să deblocheze o situație blocată de ani de zile. Cererea a fost însă respinsă de Consiliul General, ceea ce narată de fapt o rezistență a administrației locale de a face reforme radicale. În lipsa acestui control, edilul recurge la soluții de compromis: va cere conducerii operatorului să găsească noi modalități de eficientizare. Însă, așa cum recunosc specialiștii, această abordare vine prea târziu și nu răspunde problemei fundamentale.
Analiza arată că, pentru București, costurile în transportul public sunt, în teorie, relativ scăzute comparativ cu alte orașe din Europa. Considerând bugetele de peste 600 milioane de euro ale unora dintre sectoare, o subvenție anuală de aproximativ 350 de milioane de euro pentru STB pare, pe hârtie, gestionabilă. Însă paradoxul se încheagă: banii publici, în loc să fie investiți în modernizare și digitalizare, sunt folosiți pentru menținerea unei mașinării birocratice și clientelare, care nu ajustează calitatea serviciilor nici la nivel local, nici în alte capitale europene.
Experiențele balcanice și lecțiile dure ale transportului gratuit
Un exemplu grafic vine din Belgrad, unde recent s-a implementat transportul complet gratuit. În ciuda așteptărilor, acest pas nu a redus traficul sau a crescut traficul de călători; din contră, s-a produs un colaps lent al parcului de vehicule, deoarece fondurile dedicate au fost tăiate brusc, iar companiile de transport nu și-au asumat responsabilitatea menținerii calității serviciului. Jurnaliștii locali au documentat un fenomen tot mai frecvent: vehicule de pe aceleași linii ajung la rând, după perioade lungi de așteptare, într-un sistem total nesustenabil.
Experiența Belgrad ne arată un aspect important: dacă eliminăm tarifele fără a depune eforturi de modernizare și de control al calității, riscăm să ajungem la un sistem de transport public la fel de învechit și ineficient ca și cel din București, dacă nu mai rău. La nivel local, această falie între promisiuni și realitate a fost mereu un obstacol major în încercările de reformă.
Modelul londonez: eficiență și sustenabilitate prin diviziunea fluxurilor financiare
Observațiile din Europa de Vest scot în evidență o altă paradigmă: Londra, de exemplu, gestionează cu succes sistemul de transport sub egida Transport for London. Biletele și abonamentele scumpe nu sunt doar o sursă de venit, ci reprezintă o investiție directă în modernizare. În sistemul londonez, banii proveniți din utilizare merg către fonduri de dezvoltare, iar subvențiile acoperă diferențele doar acolo unde e nevoie, facilitând extinderea și îmbunătățirea serviciilor.
Această praktikă asigură că bugetul alocat transportului public nu devine o gaură neagră, ci o investiție constantă în calitatea serviciului. Odată cu această abordare, traficul devine mai fluent, orașul capătă o infrastructură robustă, iar poluarea scade cu efecte pozitive asupra sănătății populației. La București, însă, majoritatea fondurilor sunt axate pe susținerea cheltuielilor administrative și pe acoperirea unor ineficiențe structurale, nu pe creșterea calității.
Rezistența politică și împotmolirea reformei
În acest punct, situația devine politică. Primarul Ciprian Ciucu a încercat, recent, să obțină un mandat pentru un audit extern, în vederea reformării STB. Însă, opoziția a fost fermă, iar solicitarea respinsă, ceea ce adâncește incertitudinea. În loc să fie o oportunitate, această blocare capătă aspectul unei capitulări în fața unei structurii administrativ-politice corupte, plină de sinecuri și interese obscure.
Decizia de a lăsa în mâinile celor care au gestionat în trecut compania să vină cu planuri de reformare pare, în opinia multora, un paravan pentru continuarea acestor practici ilicite. Sindicatele și grupurile de interese vor bloca probabil orice încercare de restructurare reală, iar insolvența, de multe ori invocată, rămâne o soluție dificil de evitat, chiar dacă ar putea duce la o restructurare drastică și necesară.
Privind spre viitor
Realitatea deleuziană a capitalei românești pare să se îndrepte spre o situație de blocaj: fie subvenția continuă să consume bugete macropolitice, fie se ajunge la insolvență, o variantă tot mai plauzibilă, dar riscantă. Între timp, bucureștenii așteaptă soluții reale, nu promisiuni politice sau experimentale care au eșuat în alte capitale balcanice. Așteptarea rămâne una pasionată, iar îmbunătățirile, dacă vor veni, vor necesita nu doar schimbări de discurs, ci și un curaj administrativ și politică reală, pentru a aduce sistemul de transport în secolul XXI.
