Transformarea Serbiei sub semnătura Iulian Mareș – înregistrare video

Un nou val de demonstrații zguduie Serbia, aproape la un an de la tragicul accident de la gara din Novi Sad, soldat cu 16 victime. Incidentul, care a sporit nemulțumirea față de corupția endemică și centralizată a regimului președintelui Aleksandar Vučić, a catalizat această nouă serie de proteste. Proteste care, din păcate, au devenit violente, cauzând rănirea a peste 130 de polițiști^[1]. Președintele a folosit această situație pentru a eticheta protestatarii ca fiind “teroriști”, creând o atmosferă tensionată.

Evident, populația Serbiei dorește o schimbare și un viitor mai luminoas, diferit de cel actual care a fost scos la iveală de accidentul tragic din Novi Sad, din noiembrie 2024. Dar președintele Vučić și echipele lui, care s-au consolidat în poziții de conducere în instituțiile statului timp de peste un deceniu, se opun acestei dorințe a populației.

În Serbia, conform recensământului din 2022, trăiesc mai mult de 44.000 de persoane de etnie română sau vlahă^[2]. Ca atare, România are o responsabilitate atât morală, cât și legală față de aceste persoane, în cadrul limitelor internaționale. Probabil, unii dintre aceștia participă și la protestele actuale, fiind astfel expuși acelorași riscuri precum restul populației, inclusiv agresiunile provocate de grupurile de huligani^[3] și pseudo-politisti lansați de regimul Vučić.

Astfel, orice subminare a principiilor democratice care afectează populația sârbă are repercusiuni și asupra conaționalilor noștri. La urma urmei, orice act de violență ilegal comis de autoritățile sârbe împotriva protestatarilor poate avea o victimă română sau vlahă. În acest caz, ar trebui ca România să intervină? Ar trebui ca oficialii de la București să ia poziție în privința situației din Serbia? Examinând modelul maghiar, răspunsul ar părea unul categoric afirmativ.

Dar poate că autoritățile române vor evita să se implice, datorită unei perceperă eronate a principiilor de bună vecinătate sau a fragilității politice locale. În contextul istoric actual din Serbia, acest lucru ar fi regretabil. Populația se luptă împotriva corupției și trebuie să ne facă mândri faptul că protestatarii sârbi au manifestat de multe ori solidaritate cu România sau cu Laura Codruța Kövesi.

Este de asemenea important de menționat că, dintre victimele accidentului din Novi Sad, s-a numărat și un cetățean macedonean. Cum ar răspunde autoritățile noastre dacă unul dintre victime ar fi un etnicromân sau vlah aflat în Serbia?

Este timpul să revitalizăm legăturile istorice dintre România și Serbia, mai ales în acest moment de criză al fraților noștri sârbi. Comparându-l pe Aleksandar Vučić cu Ion Iliescu, se pare că acesta a frânat progresul european al Serbiei, țara sa devenind un “candidat perpetuu” începând cu 2012. Mai mult decât atât, Parlamentul European a recunoscut faptul că Vučić a transformat țara într-o așa-zisă “autocrație electorală”^[4].

Recent, Serbia a cerut sprijin internațional împotriva protestarilor, cerând o poziție decisivă din partea Uniunii Europene, Regatului Unit și Statelor Unite. Această cerere ne doar expune ipocrizia autorităților, dar neagă și realitatea tragica din propria țară, având în vedere afirmatia oficialului Ana Brnabić, președinte al Parlamentului și fost premier, care a susținut că “accidentul” de la Novi Sad a fost de fapt un act de subversiune planificat din străinătate^[5].

Sursa articol