Tinerii antreprenori din tech adoptă o mentalitate radical diferită față de stilul de viață promovat de mitologia Silicon Valley. Într-o lume în care succesul traducea până acum libertate, lux și petreceri, ultima tendință pare să pună acentul pe autodisciplina extremă și pe sacrificiul personal, pentru a susține agresiv creșterea startup-urilor și atragerea de finanțări. Fenomenul denumit „monk mode” devine astfel o strategie de supraviețuire într-un ecosistem unde competiția este acerbă și timpul, o resursă prețioasă aproape exclusiv pentru muncă și dezvoltare.
O nouă definiție a luxului: austeritatea programată
Contrar așteptărilor din cultura populară, succesul în tech nu mai înseamnă neapărat viață de noapte, iubițe și experiențe opulente. Multi tineri fondatori aleg să-și închide viața personală și să limiteze drastic orice distragere, iar exemplul cel mai cunoscut este Mahir Laul. Acesta, fondatorul Velric, vorbește despre obsesia pentru sală și muncă, două elemente centrale în „monk mode”. O astfel de alegere vine în contextul unei presiuni crescute de a performa, în condițiile în care ritmul de lucru devine „hardcore”, uneori chiar romanticizat în mediile online. În opinia lor, timpul devine o monedă mai valoroasă decât oricând, iar orice ieșire în oraș, orice conversație nestructurată sau relaxare devin riscuri pentru productivitate.
Risc și protecție: celibatul ca strategie de control
Un aspect foarte discutat în rândul acestor tineri este ezitarea de a se angaja într-o relație. Pentru unii, datingul nu este doar o distragere, ci un adevărat „cost al oportunității”. Annie Liao, fondatoarea Build Club, recunoaște că o seară petrecută în oraș poate însemna ore pierdute în fața unui proiect sau, mai rău, resurse consumate de întâlniri fără rezultate concrete. Într-un mediu în care totul devine evaluabil prin ROI și numere, relațiile personale sunt percepute ca potențiale slabiciuni sau, cel mult, resurse de control.
Mai mult decât atât, pentru unii, celibatul reprezintă o protecție. În condițiile în care se simt copleșiți de presiunea aflării în controlul complet al tuturor aspectelor vieții, evitarea tocmai a acestor „distrageri” emotive pare o soluție rațională. În același timp, această abordare devine o formă de strategie de a-și păstra tot controlul în fața unui mediu extrem de competitiv, în care orice abatere sau vulnerabilitate poate însemna eșec.
Eficiența extremă versus riscul de gol interior
Practicanții „monk mode” caută să-l transforme pe tot parcursul zilei într-o succesiune de rutine și măsurători exacte, de la pași numărați la ore dedicate deep work. Această obsesie de a maximiza fiecare minut îi face să își ignore însă aspectele emoționale, ceea ce poate avea efecte negative pe termen lung. Rutina strictă și reluările repetitive pot duce la burnout, stări de deziluzie sau chiar cufundarea într-un gol interior greu de umplut.
Ce câștigă, însă, aceste generații? Focus extrem, agilitate în activitate și posibilitatea de a demonstra atât investitorilor, cât și propriilor echipe, că pot menține o performanță constantă. La nivelul „self”, însă, aceste sacrificii pot veni cu costuri nevăzute: izolare, epuizare și pierderea legăturilor umane autentice. În plus, conceptualizarea relațiilor ca fiind doar „un alt lucru de controlat” riscă să reducă tot ce trăim la bilanțuri și rezultate, uitând de valoarea spontanietății și vulnerabilității.
Într-un mediu în continuă schimbare, unde ideea de succes a devenit din ce în ce mai aproape de imaginea unui sprint imbatabil, această abordare ascunde o întrebare dificilă: dacă renunțarea la plăceri și libertăți personale devine noua normă, atunci pentru ce mai trăim cu adevărat? O provocare pentru aceste generații va fi să găsească balansul între eficiență și sens, între performanță și cel mai prețios lucru — propria sănătate spirituală și relațiile autentice.
