Aproximativ 400 de blocuri și un spital din București vor fi fără apă caldă și căldură în următoarele zile din cauza lucrărilor de reparație a rețelei de termoficare. Termoenergetica a anunțat sectoarele afectate și detaliile intervențiilor.
Durata intervențiilor variază în funcție de complexitatea fiecărei lucrări. Acestea vizează patru zone din Capitală, cu termene de finalizare estimative.
Clienții pot obține informații suplimentare prin mesaje preînregistrate la numerele de telefon dedicate sau prin aplicația mobilă Termoalert.
Majoritatea blocurilor vor rămâne fără apă caldă și căldură până vineri, 7 noiembrie. În total, vor fi afectate și câteva agenți economici, precum și un spital.
### Sectorul 3
În Sectorul 3, vor fi efectuate lucrări la o conductă de 900 mm pe Șoseaua Mihai Bravu. Se vor remedia avarii care impun sistarea furnizării pentru 71 de blocuri între 3 și 7 noiembrie, în intervalul 09:00 – 23:00. Conducta a fost pusă în funcțiune în 1987.
Pe aceeași șosea și pe Calea Vitan, se vor realiza intervenții la o altă conductă de 1000/700 mm. Vor fi afectate 198 de blocuri și un agent economic, cu suspendarea apei calde și a încălzirii în același interval de timp. Conducta a fost introdusă în funcțiune în 1975.
### Sectorul 4
În Sectorul 4, se vor face reparații la o conductă de 500 mm pe Strada V.V. Stanciu, Strada C.R. Motru și Calea Văcărești, pentru remedierea unor avarii. Vor fi sistate încălzirea și apa caldă pentru 129 de blocuri și doi agenți economici, între 3 și 7 noiembrie. Conducta datează din 1992.
### Sectorul 5
La Sectorul 5, se vor executa lucrări pe o conductă de 500 mm pe Strada Ana Dăvlă. Furnizarea încălzirii și apei calde va fi oprită pentru trei module termice, un punct termic și Spitalul Universitar, în același interval. Conducta a fost pusă în funcțiune în 1984.
### Sectorul 6
În Sectorul 6, vor avea loc reparații la o conductă de 200 mm pe Bulevardul Iuliu Maniu, racordul punctului termic „5+5A Placare”. Deși va fi sistată furnizarea de apă caldă și căldură, clienții nu vor fi afectați. Intervenția va dura între 5 și 6 noiembrie, conducea fiind dată în funcțiune în 1974.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a remedia avarii și pentru a asigura funcționarea în condiții optime a sistemului de termoficare al Bucureștiului.
Sursa articol
