Europa, încotro în domeniul spațial? Cu toate că invazia tehnologiei și a competiției globale a transformat spațiul într-un teatru de război și inovare, Uniunea Europeană continuă să fie în urma marilor jucători de pe scena mondială. Recent, șeful Airbus Defense and Space, Michael Schöllhorn, a atras din nou atenția asupra unei realități dure: continentul nostru se află în fața unui deficit major în ceea ce privește capacitatea de a se apăra și reacționa în mediul orbital, o problemă care poate avea consecințe profunde pentru securitatea și independența Europei.
### Provocările investițiilor și lipsa unei strategii coerente
Una dintre principalele cauze ale acestei întârzieri, conform oficialului Airbus, stă în lipsa unor investiții constante și bine direcționate în domeniul spațial. Schöllhorn explică faptul că, timp de decenii, bugetele alocate pentru astfel de activități au fost insuficiente și, cel mai important, s-au subestimat potențialul strategic al spațiului. În prezent, diferența între Europa și Statele Unite în ceea ce privește bugetele alocate este semnificativă. În timp ce America investește zeci de miliarde de dolari anual pentru programul său spațial, Europa rămâne în urmă, chiar dacă recent s-au dovedit eforturi de reînarmare și consolidare a capacităților naționale.
Germania, de exemplu, a anunțat un plan de investiții de 500 de miliarde de euro pentru apărare în următorii ani, dintre care aproximativ 35 de miliarde sunt destinate capabilităților militare spațiale. La nivel european, proiectele de această anvergură vizează mobilizarea fondurilor europene pentru atingerea unor obiective ambițioase: până în 2030, Comisia Europeană și partenerii săi speră să adune până la 800 de miliarde de euro pentru consolidarea domeniului spațial. Însă, chiar și cu aceste eforturi, se impune o reformă structurală pentru a reduce fragmentarea și a crea o forță europeană de dimensiuni competitive pe scena mondială.
### Inițiative naționale și colaborări, dar și obstacole birocratice
Pentru a-și întări poziția, marile companii europene din sectorul spațial — Airbus, Leonardo, Thales — au semnat în ultimii ani un acord menită să șlefuiască și să consolideze industria de profil pe teritoriul UE. Acest pas ar trebui să faciliteze crearea unei entități europene puternice, capabilă să revendice o parte mai importantă din piețele internaționale, unde gigantii precum Lockheed Martin, SpaceX sau Boeing domină actualmente scena.
Însă, optimismele legate de această colaborare sunt temperate de realitatea pragmatică: chiar dacă aceste inițiative pot ajuta la creșterea capacităților naționale, penetrarea pieței globale rămâne dificilă. Schöllhorn avertizează că Europa are în față propriile obstacole, precum reglementările învechite și birocrația excesivă, care pot încetini sau chiar paraliza proiecte strategice de anvergură.
### Ineficiența proiectului star-european IRIS² și lecția Starlink
Un exemplu de eşec în strategia europeană la nivelul spațiului îl reprezintă proiectul IRIS², constelația europeană de sateliți de comunicații, gândită ca alternativă la serviciile oferite deja de Starlink, sistemul de internet global al Elon Musk. Aprobat în 2024, acest proiect nu va fi operațional decât în 2029, în timp ce Starlink se află deja la a treia generație de tehnologii și are o rețea globală funcțională.
Schöllhorn critică dur abordarea ambițioasă, dar nerealistă, a Uniunii Europene în domeniul spațial. În opinia sa, Europa a încercat să facă un salt prea mare, prea devreme, fără a se baza pe o infrastructură solidă și pe capacități deja existente. În loc să înceapă cu pași mici, dar siguri, pentru a-și construi treptat un ecosistem competitiv, oficialii europeni au ales să riște o apropiere prea agresivă a obiectivelor, timp pierdut și resurse irosite.
Pentru Schöllhorn, în prezent, cele mai mari amenințări vin din interior, prin lipsa de flexibilitate a regulilor și birocrației învechite care pot anula orice proiect ambițios al Europei în spațiu. Într-o lume în plină ascensiune a tehnologiei și a competiției, doar proiectele rapide și adaptabile pot asigura o prezență durabilă a Europei pe scena spațială mondială.
Privind înainte, perspectiva rămâne incertă, însă opțiunea pentru o strategie clară, cu investiții consistente și reforme instituționale, pare singura cale pentru ca Europa să nu rămână spectator în lumea spațială, ci să-și reafirme prezența și interesul în domeniul tehnologiilor care vor contura viitorul.
