Parcarea subterană de pe Decebal se scumpește. Noile tarife, supuse votului consilierilor
Primăria Sectorului 3 propune majorarea tarifelor pentru parcarea subterană de pe Bulevardul Decebal. Proiectul de hotărâre va fi supus votului consilierilor locali în ședința din 25 martie. Dacă va fi aprobat, șoferii vor plăti mai mult pentru a parca în subteran.
Creșterea tarifelor, justificată de gradul ridicat de ocupare
Majorarea tarifelor vine în contextul în care parcarea subterană funcționează constant la capacitate maximă. Primăria a precizat, în trecut, că abonamentele anuale au fost suspendate temporar din cauza gradului mare de ocupare. „Măsura este una necesară, având în vedere gradul foarte mare de ocupare al parcării, care demonstrează că obiectivul își îndeplinește pe deplin rolul pentru care a fost construit: reducerea presiunii asupra parcărilor de la suprafață și fluidizarea traficului în zona Bulevardului Decebal”, se arată într-un comunicat al primăriei. Parcarea a fost inaugurată în 2021 și a costat peste 86 milioane de lei. Jumătate din locurile de parcare sunt destinate locuitorilor din zonă, iar cealaltă jumătate sunt de utilitate publică.
Noile tarife propuse pentru parcare
Proiectul de hotărâre prevede noi tarife pentru utilizarea parcării subterane, inclusiv TVA:
- 5 lei pentru o perioadă de 1-10 ore, față de 4,13 lei + TVA
- 50 lei pentru 24 de ore, față de 41,32 lei + TVA
- 400 lei pentru o lună, față de 200 de lei + TVA
- 3.500 lei pentru un an, față de 2.000 de lei + TVA
De asemenea, conducătorii auto care pierd tichetul de parcare ar putea fi nevoiți să plătească o taxă de 300 de lei. Primarul motivează necesitatea acestei măsuri prin necesitatea administrării eficiente a parcării.
Ședința consiliului local în cadrul căreia se va vota proiectul de hotărâre este programată pentru săptămâna viitoare.
Sursa: Buletin.de



