“O nouă disciplină olimpică: tăierea sincron în capitală”
Ploaia e rece în Cluj, aproape la fel de rece ca foarfeca de tăieri care și-a făcut cuib în București. Îl cunosc pe Ilie de peste 20 de ani, o amiciție sădită și udată în zilele în care împărțeam birouri de prefecți și visuri administrative. Nu am fi ghicit atunci că o avansare politică mă va detalia în provincie, iar rotația destinului – cum s-o fi numițând Shinran Shonin, generalul budist – nu îi poate fi atribuită decât lui Tăriceanu, îl va ridica în scaunul de prim-ministru.
“Nu de opoziție și nici ca să atac”, amorțesc dinainte orice gând de rivalitate. Acușor, nu doar condiția de provincian și statura de liberal îmi dă o perspectivă proaspătă. “Unul dintre ‘misoginii și labagii’ pe care USR-ul și PSD-ul le-au semnalat cu foc”, cum ar spune ei, mă preface în străjer al unui județ liberal, neliniștit, din vârful caracatiței dezvoltării și a proiectelor.
“Cât de curând, se va tăia din oameni”
Și acum, la mai bine de 450 de kilometri distanță de București, văd cum tăierea sincron, acea nouă disciplină olimpică, este instalată în capitală. Sunt printre cei care privesc cum ore, salarii, posturi, sporuri se clipesc de viața instituțiilor cu un singur plonjon al foarfecii. Întreb, nu fără o doză de cinism, cât de curând, se va tăia din oameni, căci bullyingul instituțional este ușor – mai ușor decât tăierea din sistem.
Foarfeca, această unealtă ce pare a fi folosită în scopuri chirurgicale, își lasă cicatricile cele mai adânci în rândul tinerilor studenți, al profesorilor sau al funcționarilor publici. Și rămân neafectați cei care conduc societăți de stat falimentare sau se ocupă cu fraudă în energie, cu monopol de stat.
“Ilie, unde sunt cele mai mari găuri?”
Sunt provocări pe care guvernul lui Ilie și cu el, întregul Bucureștiul, trebuie să le înfrunte. Reducerile de cheltuieli sunt o necesitate palpabilă. Însă, dacă ne uităm cu atenție, unde sunt cele mai mari găuri? În companiile de stat cronic falimentare, în consiliile de administrație cu remunerații indecente, în contracte păguboase și achiziții opace. Acestea sunt găurile ce nu pot fi astupate cu tăieri, ci doar cu măsuri active de restructurare și reforme.
Cu toate astea, suntem martorii unei lumi în care ironia se scrie încet în anii de istorie. Vedem cum primele victime sunt bursele studenților și sporurile angajaților, în timp ce consiliile de administrație stau neschimbate. Lipsa reală de eficiență este văzută mai degrabă ca un aspect pe care îl putem supraviețui, în timp ce tăierile sunt implementate, sperând că vor aduce schimbarea dorită. Este ca și cum ai încerca să salvezi o navă aruncând pasagerii peste bord, dar lăsând găurile din vas neacoperite.
Fii convins, dragă Ilie, că niciun premier nu deține adevărul absolut, nici soluția perfectă, nici monopolul competenței. Dacă vezi că majoritatea propriului tău partid ridică sprâncenele, poate problema e reală. Este de datoria ta să faci România mai mult decât un foștigan cu coloane de minusuri.
