Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat vineri seară că România a depus oficial documentele revizuite ale Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) către Comisia Europeană, urmând ca apoi această instituție să aprobe planul și să fie luată o decizie de către Consiliul ECOFIN.
El a menționat că, în cursul serii, la ora 21:30, reprezentanții Ministerului Investițiilor au transmis oficial planul către oficialii europeni.
„Pentru efortul deosebit depus în aceste zile, mulțumesc colegilor din Direcția Generală pentru Măsuri de Sprijin și Fonduri Structurale, care au muncit din greu în ultimele săptămâni, precum și colegilor din toate ministerele pentru transmiterea rapidă a planurilor sectoriale. De asemenea, le mulțumesc ministrilor pentru implicarea lor și prim-ministrului Ilie Bolojan pentru sprijinul total!”, a declarat Pîslaru într-o postare pe Facebook.
El a precizat că procesul continuă cu aprobarea oficială din partea Comisiei Europene, urmată de decizia finală a Consiliului ECOFIN.
„Este o onoare pentru mine să fiu parte a acestui proces important pentru modernizarea României. Mulțumesc tuturor!”, a adăugat oficialul.
La 14 august, Ministerul Investițiilor a publicat lista proiectelor din PNRR care au fost eliminate complet sau cărora li s-au redus fondurile, precum și cele care au fost convertite din împrumuturi în granturi, adică beneficii nerambursabile din partea Uniunii Europene.
Cel mai afectat sector este infrastructura, unde proiecte în valoare de aproximativ 2,17 miliarde de euro au fost realeocate din categoria de împrumuturi în cea de grant, fiind finanțate fără rambursare. Acestea includ anumite secțiuni din Autostrada Moldovei A7, după cum a relatat o publicație de știri economice.
Cele mai semnificative reduceri de fonduri au vizat unitățile medicale și infrastructura feroviară.
