Descoperire Șocantă în Maroc: Rocile cu „Piele de Elefant” Redefinesc Locul de Naștere al Vieții Microbiene
O formațiune stâncoasă ridată, asemănătoare cu pielea de elefant, descoperită în Maroc, a determinat oamenii de știință să-și reconsidere teoriile despre locurile unde ar fi putut prospera microbii antici. Noua cercetare sugerează că aceste creaturi minusculi nu se limitau la apele puțin adânci și însorite, ci ar fi putut înflori în adâncurile oceanului, hrănindu-se cu substanțe chimice emanate din alunecări de teren subacvatice. Descoperirea deschide o nouă perspectivă asupra ecosistemelor timpurii și ridică posibilitatea ca multe fosile similare să fi fost trecute cu vederea sau interpretate greșit.
O urmă de viață într-un mediu neașteptat
În 2016, geologul AMERICAN Rowan Martindale se afla într-o drumeție pe un deal din Maroc când a remarcat ceva neobișnuit. O placă de rocă sedimentară era acoperită de o textură ridată, care amintea de pielea de elefant. Modelul a ieșit imediat în evidență datorită aspectului neașteptat.
„M-am uitat la riduri și m-am gândit: «Acestea nu ar trebui să se afle în roci de acest fel. Ce naiba se întâmplă?»”, a povestit MARTINDALE, profesor asociat la Școala JACKSON de Geostiințe a Universității din TEXAS, AUSTIN. Texturile rocilor pot dezvălui procesele care le-au modelat de-a lungul a milioane de ani. În cazul de față, suprafața ridată părea să păstreze o urmă a unei comunități microbiene care a existat cu peste 180 de milioane de ani în urmă, în timpul Jurașicului timpuriu.
Problema majoră a fost contextul. Stratul de rocă unde s-au format ridurile își avea originea în apele adânci ale oceanului, la aproape 200 de metri sub suprafață. Oamenii de știință au considerat mult timp că astfel de structuri microbiene ridate se formau doar în medii de mică adâncime, unde microbii puteau beneficia de lumina soarelui pentru energie.
O nouă înțelegere a ecosistemelor profunde
MARTINDALE și colegii săi propun o nouă interpretare, care leagă procesele geologice de activitatea biologică. Ei sugerează că, deși a avut loc o alunecare de teren subacvatică, aceasta nu a creat direct ridurile. În schimb, alunecarea a adus nutrienți pe fundul mării, permițând microbilor să crească și să formeze structurile.
Potrivit echipei, aceste microorganisme nu depindeau de lumina soarelui. În schimb, ele se bazau probabil pe substanțe chimice pentru a obține energie, un proces cunoscut sub numele de chemosinteză. Afluxul de nutrienți provenit din alunecarea de teren ar fi putut susține aceste comunități, în timp ce eliberarea compușilor toxici de sulf ar fi putut descuraja alte forme de viață marină.
Acest model ar putea explica de ce astfel de structuri au fost trecute cu vederea sau interpretate greșit în trecut. În prezent, ecosisteme similare există în oceanele din întreaga lume. Unele covorașe microbiene prosperă în medii adânci și întunecate, hrănindu-se cu energie chimică. Un exemplu pot fi găsite pe cadavrele de balene care se scufundă pe fundul mării.
În prezent, cercetătorii continuă să exploreze formațiunile stâncoase din Maroc, cu speranța de a găsi mai multe indicii despre viața microbiană antică și rolul său în evoluția Pământului.
