Misiunea observatorilor din cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a monitorizat alegerile legislative din Republica Moldova, a confirmat faptul că scrutinul s-a desfășurat într-un context dificil, marcat de atacuri hibride fără precedent. Cu toate acestea, autoritățile electorale s-au pregătit în mod profesionist și au manifestat transparență în activitatea lor la toate nivelele.
Cu toate acestea, anumite decizii luate pe criterii partizane în privința unor aspecte controversate au pus la îndoială imparțialitatea și independența instituțiilor electorale, semnalează observatorii, care au dat exemplul excluderii, în ultimul moment, a două formațiuni politice din cursa electorală.
Misiunea comună de observare, formată din reprezentanți ai OSCE, Adunării Parlamentare a OSCE, Consiliului Europei și Parlamentului European, a evaluat alegerile ca fiind organizate în concordanță cu standardele internaționale și democratice.
La scrutin au participat 415 observatori din 50 de țări, printre care experți ai OSCE, parlamentari și delegați din forurile europeane.
„Ziua votului a decurs fără probleme și a fost evaluată favorabil în cele mai multe secții de votare monitorizate”, menționează comunicatul misiunii de observare.
Alegerile parlamentare din 28 septembrie în Republica Moldova au fost competitive și au oferit electoratului opțiuni politice reale. Însă, procesul electoral a fost afectat de incidente grave, precum intervenții externe, finanțare ilegală, atacuri cibernetice și campanii masive de dezinformare, reiese din concluziile misiunii internaționale de observare.
„Aceste tactici au urmărit să manipuleze democrația din Moldova. Cu toate acestea, spiritul democratic al națiunii a avut câștig de cauză”, a afirmat Paula Cardoso, coordonatorul special al acestei misiuni.
„Rezultatele acestor alegeri demonstrează că nici intervențiile străine fără precedent, nici campaniile de dezinformare coordonate nu pot devia Moldova de pe drumul său european. Apreciem procesul electoral bine gestionat și participarea pașnică și civică a cetățenilor moldoveni”, a spus și Chris Said, liderul delegației Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
„Respectăm decizia liberă și independentă a alegătorilor din Moldova. În ciuda eforturilor Rusiei de a influența procesul electoral prin atacuri cibernetice, dezinformare, intimidare și finanțare ilegală, acestea au fost înfrânte. Măsurile ferme adoptate împotriva acestor încercări de influență negativă sunt apreciate”, a declarat și Michael Gahler, șeful delegației Parlamentului European.
