Conform Mediafax: Vladimir Putin amenință cu măsuri dure dacă nave comerciale rusești vor fi confiscate de statele europene. Președintele Rusiei a catalogat o astfel de acțiune drept „piraterie și banditism”, avertizând că Moscova va răspunde „în același fel” și „oriunde vom considera necesar și oportun”.
Declarațiile au fost făcute în contextul intensificării acțiunilor Uniunii Europene împotriva așa-numitei „flote din umbră” a Rusiei. Blocul comunitar și-a extins sancțiunile asupra a sute de nave, pe care le acuză că sunt utilizate pentru a ocoli restricțiile impuse Rusiei. Mai multe nave și membri ai echipajelor au fost reținuți pentru verificări, în timp ce guvernele europene analizează noi măsuri împotriva celor suspectați că încalcă sancțiunile internaționale.
Răspunsul Rusiei, în funcție de necesități
Vladimir Putin a subliniat că un eventual răspuns al Rusiei nu se va limita la zona geografică în care ar avea loc confiscarea navelor. Președintele rus a precizat că represaliile pot fi aplicate în alte regiuni, în funcție de evaluarea strategică a situației de către Moscova. „Se va întâmpla oriunde vom considera necesar și oportun”, a declarat Putin, citat de agenția de presă TASS.
Aceste declarații au fost făcute pe insula Sahalin, în Extremul Orient rus, unde președintele rus asista la exerciții militare.
Acuză NATO de escaladarea tensiunilor
Pe lângă avertismentul privind confiscarea navelor, liderul de la Kremlin a acuzat Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de extinderea activităților sale în regiunea Asia-Pacific. Conform lui Putin, aceste acțiuni provoacă noi tensiuni în apropierea granițelor Federației Ruse.
„NATO face incursiuni în regiune, se formează noi blocuri militar-politice și sunt desfășurate sau sunt programate pentru desfășurare noi sisteme de armament care reprezintă o amenințare pentru Rusia”, a afirmat Vladimir Putin, conform TASS. Aceste acuzații vin în contextul în care NATO își consolidează prezența și cooperarea în regiunea Indo-Pacific, o mișcare pe care Moscova o percepe ca pe o provocare directă la adresa securității sale.
Sursa: Mediafax


