Rapid își menține locul pe podium, indiferent de evoluțiile din această etapă. În meciul desfășurat sâmbătă seara, Rapid București a învins Petrolul Ploiești cu 1-0, în ”Primvs Derby”, pe stadionul „Ilie Oană”. Unicul gol a fost marcat de Alexandru Pașcanu în minutul 24, reluând mingea după o lovitură liberă executată de Elvir Koljic. Arbitrajul lui Marcel Bîrsan a fost contestat, fiindcă a acordat lovitura liberă pentru un presupus henț al lui Paul Papp.
Partida a fost lipsită de ocazii notabile și nu a avut un ritm alert.
