Restaurantele din țară se confruntă cu un fenomen tot mai des întâlnit, de care se vorbea mai mult în țările occidentale: clienți care consumă mâncare și apoi pleacă fără să plătească.
La Cluj-Napoca, un client a luat și mâncare de acasă, fără să plătească nota de 250 de lei. Proprietarul localului a declarat că, surprinzător, nu cei cu resurse modeste sunt cei care pleacă fără să plătească, ci persoane care au bani, dar aleg să nu achite. Mai mult, a spus el, aproximativ 70% dintre aceștia sunt străini.
Chiar dacă cei prinși trebuie să își justifice acțiunile în fața legii, astfel de incidente sunt considerate rare.
Specialiștii în domeniu susțin că acest fenomen este alimentat și de provocările virale distribuite în mediul online. Sociologul Ioan Hosu afirmă că, pentru unii, această atitudine poate reprezenta un mod de divertisment sau chiar o formă de rebeliune împotriva bunului simț.
Recent, o patrulă de jandarmi a intervenit după ce un angajat al unui restaurant din centrul orașului a semnalat că doi bărbați și partenerele lor au consumat mâncare pe terasa localului și au plecat fără a plăti, în valoare de aproximativ 400 de lei.
Ospătarul le-a observat lipsa lor după ce au ieșit pentru o pauză, iar în timpul verificărilor a descoperit că aceștia plecaseră fără a achita nota. În plus, unul dintre bărbați avea o geacă cu fațete diferite: una albastră, iar când s-a ridicat, și-a întors geaca pe partea roșie.
După semnalmentele comunicate, autoritățile i-au identificat rapid, i-au condus la secția de poliție pentru formalități și anchetă.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov au precizat că, după verificări, doi bărbați, de 24 și 30 de ani, s-au dovedit a fi cunoscuți pentru astfel de comportamente, unul dintre ei având antecedente de furt din magazine.
