Gala internațională de balet „Balanchine’s Legacy”, cel mai așteptat eveniment cultural de la începutul anului 2026, va avea loc pe scena Sălii Palatului în data de 11 februarie. Spectacolul va aduce în prim plan creațiile legendarului coregraf George Balanchine, considerat „părintele baletului american” și una dintre personalitățile marcante ale dansului din secolul XX. Publicul va putea urmări balerini de renume mondial, dansatori principali ai unor companii faimoase precum New York City Ballet, Opera din Paris, Houston Ballet și Royal Danish Ballet, aflați pentru prima dată în România, reuniți pentru a omagia moștenirea lui Balanchine.
Printre artiști se află și Sara Mearns, balerină principală a companiei din New York, una dintre cele mai apreciate rezultate ale generației sale. Ea este recunoscută drept una dintre interprtetările emblematică ale baletului semnat de George Balanchine. Organizatorii, sub numele de Ars Gratia Regalia, anunță că biletele sunt deja disponibile în regim early bird.
Această gală reprezintă o celebrare a frumuseții și armoniei universale a dansului, creând o punte între tradiție și modernitate, între baletul clasic și arta actuală. Prezența în scenă a unor dintre cei mai valoroși dansatori mondiali este un eveniment de mare prestigiu pentru scena culturală românească.
Coregrafiile semnate de George Balanchine sunt prezentate cu acordul trustului care gestionează drepturile pentru opera sa și se respectă stilul specific Balanchine.
Evenimentul va aduce pe scenă artiști de renume mondial, aflați pentru prima dată în România. În lista lor se numără și Sara Mearns, prim-balerină la New York City Ballet, alături de alți dansatori remarcabili: Tyler Angle, Hannah O’Neill, Germain Louvet, Karina González, Angelo Greco, Caroline Baldwin și Alban Lendorf, invitați special.
Sara Mearns și Tyler Angle vor interpreta lucrări celebre din repertoriul lui Balanchine, precum „Diamonds” și „Cortège Hongrois”, care evidențiază contrastul între eleganța și tradiția baletului american.
Doi dintre cei mai talentați prim-balerini de la Opera din Paris, Hannah O’Neill și Germain Louvet, vor dansa pentru publicul român în spectacole precum „Who Cares?” (pe muzica lui George Gershwin, simbolizând fuziunea între jazz și clasic) și „Sonatine” (muzica lui Maurice Ravel), evidențiind dialogul artistic dintre America și Europa, o temă importantă în viziunea lui Balanchine.
Reprezentanți ai Houston Ballet, Karina González și Angelo Greco, vor prezenta două momente speciale: piesa energică și modernă „Rubies” (cu muzica lui Igor Stravinski) și „Theme and Variations” de Piotr Ilici Ceaikovski, care combină fastul baletului clasic cu spiritul libertății moderne. Aceste fragmente reflectă dualitatea stilului balerinului Balanchine, între rigoros și inovator.
