Președintele Nicușor Dan va susține de la ora 21.00 prima sa apariție publică după incidentul prin care o dronă rusească a pătruns neidentificată în spațiul aerian al României, fără a fi interceptată. El va acorda un interviu la postul de televiziune Antena 3 CNN, în cadrul emisiunii gazdei Mihai Gâdea. Urmăriți în direct cele mai importante declarații ale oficialului.
În sfera evenimentelor, sâmbătă a fost detectată o dronă în spațiul aerian al României. Aeronava militară rusească a pătruns cu 10 kilometri pe teritoriul național și a zburat timp de jumătate de oră în spațiul NATO, însă piloții avioanelor F-16 nu au luat decizia de a trage asupra sa.
Reacțiile internaționale au fost vehemente, de la liderii Uniunii Europene până la președintele Ucrainei. Cu toate acestea, președintele Nicușor Dan nu a făcut încă o declarație publică referitoare la eveniment.
