Autoritățile din Ucraina au raportat o victimă și nouă persoane rănite în urma unui atac rus la Zaporojie. În reacție, Polonia a trimis avioane și a activat sistemele de apărare terestră pentru a-și asigura spațiul aerian, după incidentul provocat de Rusia, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.
Guvernatorul regiunii Zaporojie, Ivan Fedorov, a declarat că acest „atac combinat” al rușilor a dus la moartea unei femei și rănirea a nouă oameni. Pe platforma de socializare Telegram, el a publicat imagini care arată o clădire cu mai multe etaje parțial distrusă, în urma atacului. La ora locală 04:09, a fost instituită o alertă aeriană la nivel național în Ucraina.
Rusia intensifică raidurile aeriene, în special asupra infrastructurii energetice ucrainene, pe măsură ce temperaturile scad. Săptămâna aceasta, armata rusă a lansat cea mai extinsă ofensivă împotriva instalațiilor de gaz din Ucraina, iar atacurile de sâmbătă au întrerupt alimentarea cu electricitate a aproximativ 50.000 de locuințe în regiunea Cernihiv, în nord.
De asemenea, forțele armate poloneze au anunțat, duminică, printr-un post pe platforma X, că au mobilizat avioane și au activat sistemele de apărare terestră pentru protejarea spațiului aerian al țării, în special în zonele aflate în apropiere de Ucraina.
