Conform Economistul.ro: Adevărul din spatele miliardelor PNRR: mai puțin un dar, mai mult o factură
Ultimele zile au adus în prim-plan dezbateri aprinse legate de absorbția fondurilor europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), un subiect care declanșează frecvent spectacolul politic autohton. De fiecare dată când inițiativele progresiste, fie Strategia pentru conservarea biodiversității, fie legea salarizării unitare, întâmpină rezistență, se recurge la spectrul pierderii banilor europeni. Panica devine argument, iar argumentul se transformă într-o formă subtilă de presiune morală. Este momentul să analizăm obiectiv ce anume conține realitatea fondurilor europene care, se pare, ne obligă mai mult decât pe orice alt stat membru.
Absorbția, o factură plătită la termen
Anunțurile oficiale despre miliardele „absorbite” din PNRR sunt adesea însoțite de felicitări, dar realitatea mecanismului este alta. Absorbția, în limbaj tehnic, înseamnă plăți deja efectuate, după finalizarea lucrării, verificarea acesteia și aprobarea verificării. Acest lanț de proceduri, uneori anevoios, este comprimat în comunicarea publică într-o singură cifră. Un oficial care anunță absorbția a semnat, de fapt, o factură ajunsă la scadență. Meritul major revine funcționarilor care duc proiectele la bun sfârșit, nu politicienilor de la tăierea panglicii.
De la aproape 30 de miliarde la 20: realitatea contractuală
România a început anul 2021 cu un plan de aproximativ 29,2 miliarde de euro, revizuit ulterior la 28,5 miliarde. Documentele europene din iulie 2026 indică însă un cost estimat de 20,106 miliarde de euro. Din această sumă, 13,566 miliarde reprezintă granturi nerambursabile, iar maximum 6,541 miliarde sunt împrumuturi care vor fi rambursate, cu dobândă. Diferența dintre grant și credit este esențială: grantul mărește resursele fără a crea o datorie egală, în timp ce creditul crește simultan disponibilul și datoria publică. Reducerea componentei de credit semnalează eliminarea unor investiții pe care administrația nu le-a mai putut finaliza în calendarul impus. Cele aproape treizeci de miliarde vorbite încă în spațiul public au dispărut din realitatea contractuală, iar suma rămasă include peste șase miliarde de euro pe care România le va achita.
Prețul condiționalităților europene
Fondurile europene vin însoțite de jaloane, ținte, rapoarte de progres și, tot mai des, de condiționalități. Acestea depășesc disciplina bugetară și afectează direct legile interne. Strategia pentru conservarea biodiversității, de exemplu, a fost construită fără un cadastru forestier complet, agricol la zi sau o evidență clară a stânelor. Orice observație asupra lipsei de rigoare este întâmpinată cu amenințarea pierderii unei tranșe de finanțare. Legea salarizării unitare a devenit un test de loialitate față de jaloane semnate de guverne anterioare. Niciun alt stat membru nu își vede politica internă dictată cu atâta minuțiozitate din exterior, pentru că niciun alt stat nu a acceptat cu atâta docilitate să transforme condiționalitățile europene în axiome morale interne.
Ce cumpărăm cu adevărat, dincolo de imaginea inaugurării
Peste un miliard de euro a fost alocat dotării școlilor cu echipamente digitale, în timp ce populația școlară a scăzut. Programul de împăduriri a pornit cu o țintă de 56.000 de hectare, dar a fost redus la 18.000 de hectare, cu o alocare pe măsură. Se anunță depășirea obiectivului micșorat, ignorându-se abandonarea țintei inițiale. În sănătate, aparatura modernă ajunge adesea într-un context instituțional fragil, cu deficit de specialiști și contracte de mentenanță costisitoare. În aceste cazuri, confundăm obiectul achiziționat cu serviciul creat: tomograful devine reformă în sănătate, iar hectarul plantat, biruință ecologică.
Fondurile europene reprezintă un avantaj real pentru o economie care nu și-ar fi permis un astfel de ritm al investițiilor. Însă, în cazul României, condiționalitățile depășesc simpla disciplină financiară, dictând propriile legi, strategii și viitorul administrativ. Nu suntem obligați să acceptăm fiecare condiție cu genunchiul la piept. Suntem, mai degrabă, un stat care a preferat confortul dependenței față de disciplina construirii propriei capacități, un obicei mai vechi decât PNRR și care va persista mult după ultima tranșă plătită.
Sursa: Economistul.ro
