Pensiile din Pilonul II scad: Ce se întâmplă cu banii a 9 milioane de români

Pensiile private din Pilonul II au scăzut, dar specialiștii spun că nu e motiv de panică

Banii românilor din fondurile de pensii private, cunoscute sub numele de Pilonul II, au înregistrat scăderi recente, generate de fluctuațiile de pe piața financiară. Specialiștii asigură că este vorba despre o corecție normală, influențată de creșterea dobânzilor la titlurile de stat, unde sunt investite majoritatea fondurilor. Aproape 9 milioane de români contribuie la aceste fonduri.

De ce scad banii din Pilonul II

Scăderea valorii fondurilor a fost influențată de creșterea dobânzilor la titlurile de stat. Potrivit explicațiilor lui George Moț, citat de Adevărul, „Corecția a început cu una-două săptămâni înainte și a fost cauzată de creșterea dobânzilor la titlurile de stat. Cu cât dobânzile cresc, cu atât scade valoarea titlurilor de stat”. Majoritatea banilor românilor din Pilonul II sunt investiți în aceste titluri, ceea ce face ca impactul asupra valorii activelor să fie inevitabil.

Flucuațiile de acest gen fac parte din dinamica piețelor financiare. Relația dintre dobânzi și valoarea obligațiunilor este inversă: când dobânzile cresc, valoarea titlurilor existente scade, iar când dobânzile se reduc, situația se inversează. „Pe măsură ce dobânzile vor scădea, vom reveni în teritoriu pozitiv. Aceste evoluții sunt normale. Nu este ceva de care trebuie să ne speriem”, a declarat George Moț. În plus, fondurile au generat profit de peste 13 miliarde de lei în primele luni ale anului.

Unde sunt investiți banii și cum funcționează garanțiile

Majoritatea banilor din Pilonul II sunt investiți în titluri de stat, considerate instrumente financiare sigure. Conform datelor din februarie, 64% din activele fondurilor de pensii, echivalentul a 145 miliarde de lei, sunt investite în aceste titluri. A doua cea mai mare investiție este pe bursă, în acțiuni, cu aproape 62 miliarde de lei, reprezentând 27% din portofoliu, conform lui George Moț.

Sistemul de pensii private din România include mai multe niveluri de protecție pentru participanți. „Nu numai că nu poți pierde banii investiți, dar nici nu poți retrage mai puțin decât ai contribuit. Există o garanție care îți asigură că nu vei retrage mai puțini bani decât ai contribuit”, a explicat George Moț. Activele sunt separate de cele ale administratorului, astfel încât, chiar dacă administratorul dă faliment, fondul de pensii rămâne intact. În situații extreme, sistemul include mecanisme suplimentare de protecție, precum provizioanele și Fondul de Garantare.

Performanța fondurilor de pensii în trecut și importanța economisirii pe termen lung

Anul 2025 a fost unul extrem de profitabil pentru fondurile de pensii private. Potrivit lui George Moț, „În 2025 a fost cel mai bun an: profitul a depășit 32 miliarde de lei (…) randamentul din ultimul an (…) între 17,52% și 27,14% pentru Pilonul II și Pilonul III”. Pe termen mediu, rata de rentabilitate pe cinci ani a fost cuprinsă între 6,45% și 9,58%, demonstrând stabilitatea acestor instrumente de economisire.

Diferența dintre Pilonul II și Pilonul III este legată de flexibilitate: Pilonul III oferă posibilitatea de a alege sumele și perioada de contribuție. Cel mai important factor pentru pensia viitoare rămâne timpul. „Întrebarea cea mai relevantă nu este neapărat suma, ci perioada (…) Cu cât începi mai devreme, cu atât vei avea o pensie mai mare”, a concluzat George Moț.

Diana Gheorghiu

Autor

Lasa un comentariu

Azi in Oras: 446 stiri