În această Săptămână Mare, dincolo de ceremoniile religioase cunoscute, satele din România ascund tradiții străvechi, transmise de-a lungul generațiilor. De la Joimarii din Oltenia, la Prăgșorul din Țara Moților și până la obiceiurile din Dobrogea, oamenii continuă să respecte datinile specifice fiecărei regiuni. Aceste practici, adesea legate de ciclul vieții și al morții, oferă o perspectivă unică asupra modului în care românii înțeleg și celebrează Paștele.
Joimari, ziua în care granița dintre lumi se estompează
În Oltenia și în unele zone din Timocul Sârbesc, în noaptea de Joimari se spune că se deschid mormintele, porțile Raiului și ale Iadului. Spiritele celor trecuți în neființă revin acasă pentru a petrece Paștele alături de cei vii. Ele rămân până la Înălțare, când, după ce primesc pomeni, se întorc în lumea de dincolo. În satele din Dolj, precum Ohaba și Salcia, ritualul începe încă din miercuri. Se pregătesc mese cu colaci și apă, în jurul cărora se aprind focuri și se fac pomeni.
În Joia Mare, femeile merg la cimitir cu tămâie și resturi vegetale, aprinzând focuri la fiecare mormânt pentru a ghida sufletele morților. „Focurile morților” încearcă să mențină un echilibru între lumea celor vii și cea a morților, fiind aprinse din lemn de alun sau de boz, arbori asociați cu cultul strămoșilor. În sudul județului Dolj, la Bechet, se practică ”vărsatul ritual de apă”. Femeile aruncă apă sub arcadele de salcie, strigând numele celor dragi trecuți în neființă, un gest menit să aline sufletele și să le călăuzească drumul. Ritualul continuă la cimitir, unde se împart apă, colaci și alte bucate.
Prăgșorul și paza toacei în Țara Moților
În Țara Moților, în special în comuna Bistra din județul Alba, se păstrează un obicei spectaculos: Prăgșorul. Un element central al acestui ritual este paza toacei, încredințată unui grup de tineri necăsătoriți, numiți „crai”. Craii au rolul de a asigura continuitatea comunității și de a transmite tradiția mai departe. Paza se face prin rotație, zi și noapte, iar ideea că toaca ar putea fi ”furată” face parte din ritualul ludic. Dacă acest lucru se întâmplă, craii trebuie să o răscumpere, suportând cheltuielile pentru petrecerea de după Paște.
Acest obicei, atestat în jurul anului 1750, are o semnificație etnografică aparte, reprezentând o probă de responsabilitate și maturizare pentru tinerii din sat. În timpul Prăgșorului sunt folosite și ”pușcăturile”, artificii ritualice care marchează solemnitatea sărbătorii. Zgomotele ritualice sunt asociate cu alungarea răului și vestirea unui moment sacru.
Tradiții pascale în Dobrogea și zona Sibiului
În Dobrogea, după slujba de Înviere, credincioșii merg la cimitir să ducă Lumină celor plecați. În unele comunități, oamenii ”întind masa” pe morminte, ciocnesc ouă și împart bucate. În Tulcea, tradiția spune că bucatele pascale nu pot fi consumate până nu sunt sfințite. În Constanța, masa de Paște se așază de obicei la miezul nopții.
În zona Sibiului, sașii au adus obiceiul stropitului, inițial practicat doar de sași și maghiari, apoi preluat și de români. A doua zi de Paști, băieții stropesc fetele cu parfum, fiind răsplătiți cu daruri. În Mărginimea Sibiului, ouăle roșii sunt câștigate printr-un joc cu mingea, iar ”la noroc”, un copil trebuie să înfigă o monedă în ou pentru a-l câștiga. În cartierul Moșnei din Mediaș, în prima zi de Paști, comunitatea se adună pentru jocul de oină, iar câteva străzi mai departe, se joacă țuru.
Prof. dr. Claudia Banea sublinia în 2013 că, obiceiul căutării ouălor ascunse de iepuraș este practicat și de sași și landleri din județul Sibiu.
