O nouă lucrare intitulată „Dianarama: Decepție, Capcană, Ascundere: Trădarea Prințesei Diana”, scrisă de Andy Webb, fost jurnalist la BBC, susține că postul de televiziune a folosit metode înșelătoare pentru a obține celebrul interviu cu prințesa Diana în 1995. Cartea dezvăluie amploarea fraudei și modul în care s-a disimulat adevărul după publicarea interviului. Apariția acestei publicații survine într-un moment delicat pentru BBC, care se află deja în vizor pentru un montaj manipulat al unui alt material video.
