Preşedintele Nicuşor Dan a negat, joi, în Belgia, zvonurile potrivit cărora ar exista intenţia de reglementare la nivelul Uniunii Europene pentru o Europă cu două viteze sau pentru a stabili regimuri diferite între ţări. Comentariul său vine în contextul în care conceptul de “Europă cu două viteze” este intens discutat în mediul european, presupunând o coordonare între ţări cu viziuni diferite.
Din perspectiva președintelui Nicuşor Dan nu este loc de îngrijorare, “Europa cu mai multe viteze, sau cel puţin aşa cum este ideea la momentul ăsta, este pur şi simplu reuniuni de ţări în care ţări care au anumite idei se coordonează pentru a pune împreună o idee pe masa Consiliului.”
Criteriile geografice în discuţie
Elaborând ideea, Nicuşor Dan s-a referit la criteriile geografice în cadrul programelor UE: “Exemplul cel mai simplu e Horizon. Am avut un program de cercetare-dezvoltare al Uniunii Europene, în care România nu a luat practic nimic. E foarte bine ca în bugetul multianual, aşa cum este proiectul acum, să existe mulţi bani pentru competitivitate, însă dacă criteriile vor fi strict, strict competitive, atunci, să fim foarte oneşti, România şi multe ţări să le spunem de la graniţa Uniunii Europene nu vor avea mari şanse să ia banii ăştia. Şi atunci decalajul se va adânci, se va mări.”
România în viziunea Europei cu două viteze
În ceea ce privește poziţia României în acest concept de Europă cu două viteze, Nicuşor Dan a subliniat că nu are nicio temere: “Nu există vreo intenţie la nivel de reglementare în interiorul Uniunii pentru regimuri diferite între ţări. Asta nu există. Există coordonări între ţări, cum a fost asta dinainte, şedinţa care a fost înainte în care ţări mai interesate de competitivitate, ţări mai interesate de prelungirea tranziţiei verzi se pun de acord.”
În acest context, amintim și propunerea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a sugerat o Europă cu două viteze – unele ţări ar trebui să meargă înainte în grupuri mai mici, în loc să aştepte ca toate cele 27 de state membre să ajungă la un acord, în contextul în care blocul se luptă să-şi revigoreze economia.
Cu toate acestea, după cum subliniază Nicuşor Dan, viziunea de “Europa cu două viteze” nu este una de segregare sau diviziune, ci mai mult o de coordonare și cooperare între țări cu interese similare. Astfel, putem înțelege că viitorul Europei nu este unul al diviziunii, ci unul al colaborării și înțelegerii pentru a putea face față împreună provocărilor globale.
