Președintele Nicușor Dan a depus la Curtea Constituțională o sesizare împotriva legii ce modifică regimul ariilor naturale protejate și regulile privind evaluarea impactului asupra mediului, considerând că actul normativ încalcă dreptul la un mediu sănătos și contravine unor directive europene. Judecata în acest caz va avea loc pe data de 21 ianuarie 2026.
Președintele a explicat pe Facebook că a semnat această sesizare pentru că legea propusă ridică probleme de constituționalitate și încalcă obligațiile țării noastre ca stat membru al Uniunii Europene. El a menționat că legea permite reducerea suprafeței ariilor protejate și eliminarea evaluării de mediu pentru anumite categorii de proiecte energetice sau care sunt considerate de interes pentru securitatea națională de către autorități.
Nicușor Dan a evidențiat că, deși independența energetică a României este un obiectiv important, acesta trebuie atins în mod sustenabil. „România are îndatorirea constituțională și europeană de a proteja patrimoniul natural și de a asigura fiecărui cetățean dreptul la un mediu sănătos. Adoptarea unor reguli care atentează la aceste garanții reprezintă un regres legislativ periculos, contrar principiilor statului de drept”, a declarat el.
Proiectul de lege în discuție a fost adoptat de Parlament în octombrie, cu majoritate, și permite scoaterea din arii protejate a construcțiilor începute înainte de 2007, ceea ce a atras critici și din partea ministrului Mediului. Aceasta a afirmat că legea ar face posibilă distrugerea oricărei arii protejate și că modificările se fac în beneficiul unor interese private, în detrimentul sănătății și siguranței populatiei, precum și al protecției mediului.
