O stare de rostogolire plăcută îmi face pleoapele să se închidă involuntar. Poate sunt de vină și fotoliul confortabil din sala de cinema, sau întunericul amplu și liniștea respectuoasă a publicului, întrerupt doar de sunetul unor popcorn ronțăiți. Mă uit cam de jumătate de oră la filmul „Cravata galbenă”, iar somnul mă cuprinde inevitabil.
Motivul pentru care am părăsit sala înainte de final la filmul „Cravata galbenă”: explorarea poveștii despre Celibidache, un fenomen cultural sau doar kitsch de prost gust?ea noastră”
