M:iranda priestly, în centrul unui scandal uriaș: Ce s-a aflat despre diva modei?

Așteptarea a luat sfârșit: „The Devil Wears Prada 2” revine pe marile ecrane la începutul lunii mai, cu o poveste adaptată vremurilor noastre. Trailerul dezvăluie o continuare plină de surprize, cu personaje familiare și o abordare a culturii digitale care promite să captiveze publicul.

Reuniunea unei lumi uitate: Andi revine în forță

Anne HATHAWAY revine în rolul lui Andi, fosta asistentă de la revista Runway, într-o ipostază cheie. Se pare că acum, Andi este implicată direct în gestionarea unei crize majore. Referințele la trecutul acesteia, inclusiv celebra experiență de la Paris Fashion Week, promit momente nostalgice pentru fanii primului film.

De cealaltă parte, Meryl STREEP revine ca Miranda PRIESTLY, dar nu mai este figura impenetrabilă de odinioară. Un scandal, încă nedezvăluit în detaliu, pare să fi declanșat o furtună în mediul online. Trailerul sugerează chiar posibilitatea ca Andi să profite de situație, luând în calcul scrierea unui articol de tip exposé despre fosta șefă.

Miranda Priestly, pusă la zidul internetului?

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale sequel-ului este modul în care reflectă realitățile actuale. Dacă în primul film, puterea Mirandei era absolută în lumea revistelor glossy, acum aceasta trebuie să înfrunte o cultură digitală imprevizibilă. Conceptul de „cancel culture” devine central, idee prin care o figură influentă poate fi pusă la zid de opinia publică.

În același timp, filmul continuă să mizeze pe elemente nostalgice. Vor exista replici celebre, referințe directe la primul film și chiar revenirea revistei Runway în format tipărit, printr-o ediție limitată lansată în orașe precum NEW YORK și LOS ANGELES. Această combinație promite să satisfacă fanii, totodată abordând teme relevante pentru societatea contemporană.

Între trecut și prezent: Ce ne rezervă „The Devil Wears Prada 2”?

Continuarea pare să calce pe o linie fină între trecut și prezent. Pe de-o parte, oferă fanilor exact ceea ce își doresc: personaje cunoscute şi momente memorabile. Pe de altă parte, încearcă să adapteze povestea la realitățile actuale, unde reputația poate fi distrusă în câteva ore.

Rămâne de văzut dacă această combinație va funcționa. Cert este că „The Devil Wears Prada 2” nu mai este doar despre modă, ci și despre influență, imaginea publică și consecințele acesteia. Lansarea este programata pentru 1 mai.

Diana Gheorghiu

Autor

Lasa un comentariu

Azi in Oras: 161 stiri