Ministrul Economiei, Radu Miruţă din USR, contestă poziţia guvernului privind plafonarea preţurilor la alimente: Este necesară o decizie comună în coaliţie, care până acum nu s-a luatea noastră”

Ministrul Economiei, Radu Miruţă (USR), a infirmat sâmbătă informațiile potrivit cărora Guvernul ar fi decis continuarea plafonării prețurilor la alimente de bază. Miruţă a declarat la o televiziune că, de fapt, nici o hotărâre oficială în acest sens nu a fost adoptată până în prezent, contrazicând astfel afirmațiile făcute anterior de purtătoarea de cuvânt a guvernului, care spusese că decizia de a nu extinde plafonarea a fost luată de coaliția de guvernare.
El a subliniat că orice decizie privind prelungirea sau eliminarea plafonării va trebui să fie luată în mod colectiv în cadrul coaliției, și nu unilateral, menționând că până acum acest lucru nu s-a întâmplat. „Dacă această plafonare se va prelungi sau va fi eliminată, va trebui să fie o decizie în coaliţie, care până acum nu a fost, din informaţiile mele”, a spus el.
Miruţă a explicat că, în cadrul coaliției, toate deciziile se iau cu acordul tuturor partidelor, inclusiv al social-democraților și al partidului lui. „Deciziile, prin protocol, sunt luate doar cu unanimitate. Dacă USR nu vrea, dacă PSD s-ar opune în coaliție, și nu la televizor, nicio decizie luată până acum nu ar putea fi implementată. Și reforma în administrație, pe care unii o critică ca pe o povară de 45% din oameni care riscă să fie concediați, este un mit. Majoritatea administrațiilor locale au posturi vacante și, pentru a respecta anumite praguri, trebuie ca șefii să aibă minim 10 subordonați. Ce vedeți în deciziile coaliției, să fiți siguri că s-au luat cu unanimitate, inclusiv cu votul PSD. Altfel, coaliția s-ar destrăma”, a afirmat el.
Întrebat despre plafonarea prețurilor la alimente, ministrul a menționat că, atunci când s-a format coaliția, s-au purtat discuții și despre prețurile plafonate la energie și alimente. El a explicat că, după expirarea acestor măsuri, va fi efectuată o analiză pentru a evalua situația bugetului. „Unele măsuri luate acum două luni au început să producă rezultate și se vor observa mai clar în partea a doua a anului viitor. Modificările fiscale actuale implică un proces lent, deoarece banii încep să fie colectați în buget, și durează până când se vor vedea efectele”, a spus el.
Miruţă a adăugat că Ministerul Finanțelor trebuie să prezinte date concrete pentru a determina dacă plafonarea prețurilor are efect asupra veniturilor bugetare. „După ce vom analiza aceste cifre, Guvernul va decide dacă mai poate susține sau nu această măsură. Este foarte clar, și unii încearcă să folosească politic această situație, că deciziile trebuie luate în funcție de fondurile disponibile în buget”, a afirmat el.
Conform ministrului, criteriile principale pentru continuarea sau renunțarea la plafonare sunt fondurile bugetare disponibile și capacitatea Ministerului Finanțelor de a încheia anul în limitele fondurilor colectate. „Dacă există resurse, guvernul poate susține aceste cheltuieli, dacă nu, trebuie să stabilim cele mai eficiente soluții pentru a evita o situație economică și mai dificilă”, a spus Miruţă. El a mai adăugat că, în contextul dificil al formării guvernului, în țară fiind aproape de un punct critic, nu există soluții miraculoase rapide. „Încercăm să aplicăm cele mai puțin afectante măsuri pentru populație, conștienți fiind că unele pot avea impact negativ. Nu putem traversa acest lac fără să ne udăm”, a concluzionat el.
Warning: Undefined variable $req_name in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112
Warning: Undefined variable $req_mail in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112