Ministrul Apărării afirmă că populația nu a fost în pericol după incursiunea dronei ruse în spațiul aerian românesc, urmată de interceptarea de două avioane F-16ea noastră”

Ministrul Apărării a declarat că, sâmbătă, forțele aeriene au interceptat o dronă rusească care pătrunsese în spațiul aerian al țării noastre, însă, potrivit sursei oficiale, populația nu a fost pusă în pericol.
„Scurtă informare. Armata română a interceptat astăzi, 13 septembrie, o dronă rusească intrată în spațiul aerian național”, a menționat Ionuț Moșteanu.
De asemenea, el a explicat că două avioane F-16 au fost mobilizate de urgență din Baza 86 Fetești pentru a urmări drona până când a dispărut de pe radar, în zona Chilia Veche. Situația a fost monitorizată în permanență, iar cetățenii nu au fost expuși vreunui risc. „Misiunea este în desfășurare și vom reveni cu informații suplimentare”, a transmis ministrul pe rețelele sociale.
Moșteanu a subliniat că „România își păzește cu fermitate spațiul aerian și rămâne atentă în fața oricărei agresiuni de natură rusească”.
În aceeași zi, două avioane F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene Fetești au decolat în jurul orei 18:05 pentru a supraveghea situația aeriană de la granița cu Ucraina, ca măsură de precauție în urma atacurilor aeriene ale Rusiei asupra infrastructurii ucrainene de pe malul Dunării. Aceasta a fost confirmată de către Ministerul Apărării Naționale.
Warning: Undefined variable $req_name in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112
Warning: Undefined variable $req_mail in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112