Meta intră puternic în cursa pentru inteligența artificială (AI) cu lansarea modelului „Muse Spark”, un competitor direct pentru tehnologiile dezvoltate de OpenAI, Google și Anthropic. Noul model, rodul unui program amplu de investiții și restructurări interne, se concentrează pe domenii precum redactarea textelor și raționamentul logic, unde obține rezultate comparabile cu cele ale principalilor competitori. Totuși, performanța în programare, un domeniu cheie pentru industria AI, este încă sub nivelul așteptărilor.
Meta investește masiv în AI
Sistemul „Muse Spark” nu este un model open-source, deocamdată. Accesul la acesta este limitat la aplicația și site-ul Meta AI. Compania intenționează însă să integreze tehnologia în produsele sale, inclusiv WhatsApp, Instagram și ochelarii inteligenți. Lansarea vine după o reorganizare importantă a diviziei de inteligență artificială a companiei. CEO-ul Meta, Mark Zuckerberg, a decis restructurarea echipei, în urma performanțelor anterioare. În urma reorganizării, rolul cercetătorului Yann LeCun, unul dintre pionierii AI, a fost redus semnificativ. Noul model a fost dezvoltat de Superintelligence Lab, o divizie dedicată accelerării cercetării în domeniul inteligenței artificiale.
Echipa de top și bugete astronomice
Laboratorul este condus de Alexandr Wang, fost CEO al companiei Scale AI. În 2025, Meta a achiziționat aproape jumătate din această firmă pentru aproximativ 14,3 miliarde de dolari. Zuckerberg a lansat o campanie agresivă de recrutare, oferind pachete salariale de până la 100 de milioane de dolari pentru primul an de muncă. În echipa s-au alăturat mai mulți cercetători de la OpenAI și Google DeepMind, inclusiv specialiști implicați în dezvoltarea unor modele avansate de inteligență artificială.
Infrastructura, prioritatea numărul unu
Pentru a susține dezvoltarea tehnologiilor AI, Meta a anunțat că va investi până la 600 de miliarde de dolari în construirea unor noi centre de date. Doar în acest an, compania estimează cheltuieli de aproximativ 135 de miliarde de dolari, aproape dublu față de anul precedent. O mare parte din aceste investiții va fi direcționată către infrastructura necesară pentru antrenarea și rularea modelelor de inteligență artificială, domeniu care a devenit principala prioritate strategică a companiei.
