Doliu în folclorul românesc: A murit Domnica Trop, „privighetoarea” de la marginea lumii
Rapsodul Domnica Trop, o figură emblematică a muzicii populare românești, a încetat din viață luni, la vârsta de 87 de ani, lăsând în urmă un gol imens în peisajul cultural românesc. Considerată „privighetoarea” de la marginea lumii, Trop a trăit în satul Izverna, Mehedinți, într-o casă bătrânească, unde timpul părea să fi zăbovit pentru a o asculta pe ea interpretând cântece străvechi, moștenire a unei lumi dispărute.
Cântecul, o moștenire de familie
Domnica Trop s-a născut într-o familie de tradiții, mama sa fiind una dintre bocitoarele celebre ale satului. „M-am născut cu cântecul pe buze”, mărturisea artista, subliniind legătura profundă cu muzica populară încă din copilărie. Prima sa apariție pe scenă a avut loc la 27 de ani, în cadrul unui spectacol folcloric, unde celebritățile muzicii populare românești, precum Maria Ciobanu și Ion Dolănescu, au devenit o parte din povestea ei artistică.
În 1973, Trop a câștigat un premiu special la Festivalul Maria Tănase din Craiova. „De atunci am început să cutreier țara în lung și lat”, povestea ea în 2014, cu dorul de a rămâne acasă alături de soțul ei, Gheorghe, și animalele lor. Deși a participat la numeroase evenimente, rapsodul a continuat să fie ancorată în tradițiile satului său.
Repertoriul care a marcat o generație
Repertoriul Domnicăi Trop a îmbogățit cultura folclorică românească, cu piese celebre precum „Mărie, Mărie” sau „Ursitoare, ursitoare”. „În ele se află sufletul neamului meu”, spunea ea, evocând legătura profundă cu natura și tradițiile locului.
Aceste cântece, extrem de apreciate, au fost preluate și de alți artiști renumiți, inclusiv de nepotul său, Petrică Mîțu Stoian. Trop era conștientă de impactul pe care muzica sa l-a avut asupra generațiilor de iubitori ai folclorului: „Cântecele mele vor umbla prin lume și nu știu dacă cineva își va mai aminti că au pornit de aici, din Izverna”.
Un tezaur cultural în pericol
La finalul vieții, Domnica Trop a primit titlul de Tezaur Uman Viu din partea Comisiei naționale pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, recunoaștere a contribuției sale la păstrarea autenticității muzicii populare românești. „Cântecele mele sunt zestrea cea mai mare”, declarea ea cu emoție, temându-se de pierderea tradiției odată cu dispariția sa.
Despre costumele populare pe care le păstra cu mare grijă, spunea: „Sunt unice și valoroase. Ar fi ca și cum mi-aș vinde ființa”. În fața acestui sentiment copleșitor de apartenență și identitate, cei care au avut privilegiul de a o cunoaște spun că a fost mai mult decât un rapsod – a fost un adevărat stâlp al tradiției românești.
Domnica Trop va rămâne întotdeauna în amintirea celor care iubesc muzica populară și valorile autentice ale satului românesc. Dispariția sa marchează nu doar o pierdere personală pentru familia și comunitatea sa, ci un adevărat doliu pentru cultura românească. O voce unică a încetat să mai răsune, dar cântecele ei vor continua să fie purificate și celebrate.
