Medicul FALIMENTAT de la Constanța: S-a dat PROFESOR la Stanford, dar vindea scumpie

Un medic neurochirurg din Constanța a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, fiind acuzat de înșelăciune. Ștefan Mindea, suspectat că ar fi indus în eroare un pacient, este cercetat pentru obținerea unor sume importante de bani. Dosarul vizează fapte petrecute în noiembrie 2022.

Acuzațiile Procurorilor

Conform comunicatului emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, medicul neurochirurg este acuzat că a prezentat în mod eronat o intervenție chirurgicală denumită „ULTRA”. Scopul ar fi fost de a convinge un pacient să efectueze tratamentul într-o clinică privată din Constanța. Procurorii susțin că Ștefan Mindea ar fi invocat titluri academice pe care nu le deținea, inclusiv cel de profesor universitar la Universitatea Stanford. De asemenea, ar fi menționat o funcție de coordonator al unui departament de neurochirurgie din cadrul aceleiași instituții.

În realitate, procedura efectuată nu ar fi corespuns descrierii inițiale. Medicul este acuzat că i-ar fi vândut pacientului o membrană biologică, prezentată ca fiind „indispensabilă” pentru tratament. Produsul, denumit Lyoplant, a fost vândut la un preț de 21.316 lei, deși valoarea de piață ar fi fost mult mai mică, aproximativ 187 lei. Procurorii mai susțin că pacientului i-au fost oferite informații eronate și despre o procedură de infiltrații. Medicul ar fi susținut că este realizată sub ghidaj tomografic în timp real și că are o rată de succes de 85-87%. Ancheta arată că infiltrațiile nu au fost efectuate sub scanare în timp real, iar șansele de reușită ar fi fost de circa 30%. S-a produs o pagubă de 5.250 de lei, reprezentând costul infiltrațiilor, respectiv 21.316 lei, prețul membranei.

Reacția medicului ștefan mindea

Ștefan Mindea respinge acuzațiile și susține că pacientul a fost informat corect înainte de a accepta tratamentul. El afirmă că pacientul a semnat consimțământul informat și că decizia de a urma tratamentul i-a aparținut în totalitate. Medicul a declarat: „Nu există nicio condamnare. Nu există nicio concluzie definitivă. Există doar acuzații din partea unui pacient.”

Medicul a subliniat că activitatea sa profesională nu poate fi redusă la un singur caz. A atras atenția asupra riscului generalizărilor. „Activitatea mea nu se definește printr-un caz izolat. Este profund incorect ca o situație individuală să fie transformată într-o campanie publică fără context complet”, a spus Ștefan Mindea.

Prezumția de Nevinovăție

Autoritățile competente au precizat că medicul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței. Ștefan Mindea a mai adăugat că este încrezător că situația va fi clarificată în instanță. „Medicina nu se judecă în presă precum dorește un pacient, ci prin fapte, știință și în instanță”, a conchis medicul.

Diana Gheorghiu

Autor

Lasa un comentariu

Azi in Oras: 596 stiri