Maia Sandu avertizează asupra fenomenului de ”carusel”: tentative de înlocuire a buletinelor nenominalizate cu cele deja ștampilate în secția de votea noastră”


Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat pe rețelele sociale că există tentative de fraudare a alegerilor în mai multe secții de votare.

„Dragi cetățeni, avem mai multe rapoarte despre transportarea ilegală a alegătorilor la secții de vot din străinătate, evident, contra unor plăți financiare.“

De asemenea, ea a menționat existența unor situații de alarmă generate de alerte false cu bombe în diferite țări. „Le mulțumesc celor care așteaptă răbdători ca autoritățile să verifice aceste amenințări. În plus, înregistrăm cazuri de așa numitul „carusel”, când se încearcă scoaterea buletinului de vot valid din secția de votare pentru ca apoi să fie introdus cu ștampila aplicată deja. Totodată, sunt frecvente încercări din partea rețelei liderului Șor de a perturba procesul electoral, mai ales în secțiile cu prezență mare.“

Maia Sandu a îndemnat cetățenii să voteze pentru a salva Moldova, subliniind: „Mergeți acum la vot, fie în Franța, Spania, Irlanda, România sau oriunde vă aflați, pentru că până la ora 21 secțiile de vot se vor închide.“

„Moldova este țara noastră, nu a grupării criminale conduse de Șor. Să demonstrăm că suntem mai puternici decât banii lor mai murdari!“ a adăugat ea.



Sursa articol

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *