O treime din jaloanele din PNRR, cu risc ridicat de neimplementare; penalități de sute de milioane de euro
România riscă să piardă sute de milioane de euro din fondurile europene, după ce ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că aproximativ o treime din jaloanele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt în întârziere. Aceste întârzieri ar putea atrage penalități considerabile pentru țara noastră.
România a primit până în prezent 10,7 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 50% din totalul fondurilor alocate. Cu toate acestea, din cele 179 de jaloane și ținte aferente cererilor de plată 5 și 6, circa o treime se confruntă cu riscuri majore de neimplementare. Ministrul a explicat că aceste întârzieri afectează inclusiv proiecte de infrastructură critice, precum rețelele de apă și canalizare, unde termenele sunt deja foarte strânse.
Penalități potențiale de până la un miliard de euro
Analizele efectuate arată că cel puțin 14 reforme din PNRR sunt înregistrează întârzieri semnificative, fiecare dintre acestea riscând penalități de peste 700 de milioane de euro. „În acest moment, noi vă oferim un cadru de 14 reforme care sunt critice pentru PNRR și toate au aceeași importanță, adică valoarea fiecăreia dintre ele este peste 770 de milioane de euro până la aproape un miliard, ca penalitate”, a declarat Dragoș Pîslaru.
Ministrul a subliniat importanța mobilizării societății pentru a asigura respectarea termenelor. Conform declarațiilor sale, îndeplinirea jaloanelor va fi monitorizată constant, iar rezultatele vor fi făcute publice la fiecare două săptămâni.
Pierderi financiare pe cererea de plată 3
O altă problemă majoră o reprezintă cererea de plată 3, pentru care România riscă să piardă o parte din fonduri. Dragoș Pîslaru a estimat că din suma suspendată aferentă acestei cereri, de aproximativ 800 de milioane de euro, țara noastră ar putea recupera doar jumătate. În prezent, Comisia Europeană nu a furnizat o defalcare oficială a sumelor suspendate.
De asemenea, ministrul a menționat că există componente ale PNRR „care nu mai pot fi remediate”, ceea ce reduce șansele de recuperare integrală a fondurilor. Un exemplu concret este super agenția companiilor de stat – AMEPIP, pentru care au fost suspendați circa 440 de milioane de euro. Un alt jalon critic este cel referitor la pensiile magistraților. Pierderi vor exista și din cauza nerespectării termenelor referitoare la numirile de manageri la companiile din transporturi și energie.
Comisia Europeană urmează să ia o decizie finală privind cererile de plată 3 și 4 din PNRR, în valoare totală de circa 3 miliarde de euro, până la finalul lunii aprilie.
