Începând de luni, 6 octombrie, de la ora 6:00 dimineața, poliția rutieră anunță introducerea unor restricții temporare de circulație în centrul Capitalei, pentru realizarea unor lucrări de reabilitare și consolidare a planșeului de acoperire al râului Dâmbovița, situat în Piața Unirii.
Astfel, circulația vehiculelor va fi restricționată în zona traversării de lângă Fântâna Centrală din Piața Unirii și pe bulevardul Unirii, de la bulevardul Mircea Vodă către Piața Constituției.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să acorde atenție semnalizării temporare instalate în zonă, să fie precauți și să respecte indicațiile și comenzile polițiștilor de la rutieră.
