Ilie Dumitrescu l-a criticat dur pe jucătorul protejat de Gigi Becali după înfrângerea cu Basel: ”Nu ai ce căuta acolo”


Formația condusă de Elias Charalambous a întâlnit echipa Basel în etapa a patra din faza principală a Ligii Europene. După cele 90 de minute, elvețienii au câștigat cu 3-1, obținând toate cele trei puncte.

La finalul meciului, Gigi Becali, patronul FCSB, l-a menajat pe Siyabonga Ngezana în contextul unei lovituri libere executate de Xherdan Shaqiri. Fundașul a comis un henț care a dus la penalty-ul din care Shaqiri a deschis scorul pe ”St. Jakob-Park”. Becali a insistat că Daniel Bîrligea a fost cel care trebuia să rămână în zid, iar Ngezana a încercat să-l tragă înapoi.

Ilie Dumitrescu, fost internațional român, nu este de acord cu Becali și consideră că vina revine lui Ngezana.

„E clar că e reflexul ăla să blochezi mingea la Târnovanu. Era unu la unu cu atacantul, el nu și-a dat seama că era în afara careului. Rămâi în zece oameni, iar apoi Ngezana face și el henț. Ce legătură ai tu? De ce ești preocupat să-l ții pe Bîrligea? Tu trebuie să urmărești mingea, să stai cu mâinile la spate și să sari. Nu stai să faci și să aranjezi, că n-ai ce să faci tu acolo. Ce se mai practică în afară? De ce? Când pui patru jucători în zid, fiecare are responsabilitatea lui. Ce cauți tu cu mâna depărtată? Ngezana nu a avut o repriză deloc bună”, a afirmat Ilie Dumitrescu.

În meciul cu Basel, Xherdan Shaquiri a deschis scorul în minutul 19, la șapte minute după ce Ștefan Târnovanu a primit cartonașul roșu. Darius Olaru a egalat în minutul 57, dar elvețienii au recâștigat conducerea în minutul 73 prin Shaquiri, iar Ibrahim Salah a încheiat meciul în minutul 89.



Sursa articol

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *